·
Tarata de grau !
Ieftine si la indemana oricui, taratele de grau sunt unul dintre cele mai importante "medicamente" ale naturii, cu rezultate uimitoare intr-o multime de boli. Cea mai importanta parte a bobului de grau se afla in invelisul lui, care se regaseste integral in tarate, dar nu si in faina cernuta pe care o consumam.
In urma cercetarilor de laborator, s-a stabilit ca cerealele integrale si inclusiv taratele din grau contin inhibitori de proteaze si antioxidanti care au un rol foarte important in inactivarea substantelor carcinogene. Un regim alimentar bazat pe cereale integrale, asociat medicatiei clasice, ajuta l a vindecarea cancerului. Dar lista afectiunilor in care se recomanda administrarea taratelor de grau este mult mai mare, ele avand proprietatea de a readuce echilibrul organismului, atunci cand acesta este dereglat. Taratele se macina, foarte fin, cu rasnita de cafea. Este indicat sa nu se puna in alimente care au temperaturi mai mari ca temperatura corpului. Se pot lua cu apa, lapte, ceai, inainte de mese sau dupa mese, in orice perioada a zilei, de preferinta in 5-6 prize pe zi. Taratele au mare eficienta si in curele de slabire, avand in vedere ca ele duc la scaderea colesterolului si a depunerii de grasimi. Totul depinde de cantitatea de tarate care se administreaza. Cu cat consumam mai multe, cu atat este mai rapida cura de slabire si rezultatele sunt mai vizibile.
Proprietati medicinale
Foarte bogate in grupul de vitamine B (B1, B2, B3, B5, B6, B8, B9), in aminoacizi si minerale (sodiu, potasiu, magneziu, calciu etc.), taratele de grau au numeroase proprietati medicinale: regleaza digestia, sunt emoliente, in special pentru stomac si intestine, laxative, nutritive, reconfortante, remineralizante, tonic general.
Se indica in urmatoarele afectiuni: demineralizare, afectiuni endocrine (regleaza glandele datorita continutului mare in minerale, aminoacizi si vitamine), afectiuni ale ovarelor, afectiunile prostatei, ale sanilor, adenopatii, anemie, cancer, dermatoze diferite, diabet zaharat, epilepsie, obezitate, afectiuni neuro-musculare, afectiuni neurologice, afectiuni ale sistemului neuro-vegetativ, afectiuni cardiace, ateroscleroza (se ia si usturoi zilnic), afectiuni digestive, ale ficatului, colita, constipatie cronica, dispepsie, dureri epigastrice, hemoroizi, meteorism, adenom de prostata, fibrom uterin, impotenta sexuala, prostatita, sterilitate, afectiuni renale, cistita, retentie urinara, laringita, rahitism, depresie nervoasa, nevroze, psihastenie, sarcina, tumori cu diferite localizari, reumatism, afectiuni degenerative, convalescenta, majoritatea afectiunilor care sunt denumite cu "hipo" sau "hiper", pentru ca taratele contribuie la reglarea intregului organism.
Preparate din tarate de grau
Cea mai sanatoasa parte a bobului de grau se afla in coaja, care se indeparteaza cand se fabrica faina
Inainte de a fi consumate, e bine ca taratele sa fie cat mai fin maruntite, pentru a fi asimilate mai usor de organism. Pentru aceasta, se vor macina din nou, cu ajutorul rasnitei de cafea.
Pulberea de tarate - se adauga cate 1-2 linguri la mancare, de 3-5 ori pe zi. S-a demonstrat ca taratele de grau contin substante care fac digestia rapida si usoara. Luati tarate praf, in ciorbe, ceai sau orice alt lichid, principalul este sa nu aiba temperaturi mai mari de 40 grade, ca sa nu distruga vitaminele si enzimele pe care le contin.
Apa de tarate (mai putin eficienta la obezitate, dar utila pentru anemii si boli nervoase). Se pun 3-4 linguri de tarate intr-un litru de apa si se lasa de seara pana dimineata, apoi se strecoara. Se consuma in locul apei, fiind mult imbogatita cu vitaminele din complexul B. Si ajuta mai ales pe cei care au probleme cu stresul sau au anumite dereglari la nivelul creierului. Este recomandata si celor care doresc sa-si imbunatateasca memoria sau se afla in fata unor examene. Persoanele varstnice care au avut sau au suferinte cronice prelungite pot sa foloseasca permanent aceasta apa. (Pentru a fi mai gustoasa si mai bogata in vitamine, in apa se pot adauga suc de lamaie si miere.) Exceptie fac diabeticii si alergicii la cele doua alimente. Important de stiut: mierea trebuie folosita cat mai proaspat scoasa din stup. Cu cat distanta dintre extragerea din stup si folosire este mai mare, cu atat mai mult scad efectele medicinale. Este bine ca oamenii sanatosi sa consume tarate, cel putin 1 lingurita de trei ori pe zi, taratele contribuind in toate cazurile la mentinerea unui echilibru corect al organismului.
Tarate amestecate cu prafuri din plante medicinale - se pun la 1 litru de apa 4-8 lingurite de praf de plante medicinale.. Se lasa apoi timp de 8-12 ore, eventual de seara pana dimineata, si apoi se strecoara prin tifon. Se adauga 2-3 lingurite de pulbere de tarate si se consuma zilnic, cel putin 30 de zile, apoi se face o pauza de 7 zile, dupa care se poate relua acest tratament. Cei care nu au diabet zaharat, alergie sau obezitate pot sa adauge miere si lamaie dupa gust, obtinand in acest fel un suc foarte placut la gust si sanatos. Cateva sugestii: de exemplu, daca aveti o dereglare glandulara - puneti 4 lingurite de praf de obligeana (Acorus calamus); aveti o afectiune neurologica, cu nervi si agitatie mare, puneti 4 lingurite de radacina de ciubotica-cucului (Primula officinalis); anumite infectii: 4-8 lingurite de praf de cimbru (Saturneja hortensis) sau flori de galbenele (Calendula officinalis); afectiuni cardiace sau venoase - 4 lingurite de vasc (Viscum album); lipsa poftei de mancare - 3-4 lingurite de praf de tintaura (Centaurium umbellatum); afectiuni renale - 4 lingurite de osul-iepurelui (Ononis spinosa); afectiuni pancreatice - 4 lingurite de seminte macinate de schinduf (Trigonela foenum graecum); afectiuni ale ficatului - 4-8 lingurite de anghinare (Cynara scolymus); anemie, slabiciune - 4-8 lingurite de fructe macinate de catina (Tamarix ramosissima) sau coacaz negru (Ribes nigrum) sau macese (Rosa canina); diabet sau afectiuni digestive cu diaree - 4-8 lingurite de afine; cancer - 4-8 lingurite de fructe de coacaz negru (Ribes nigrum) si 2 lingurite de coaja de ulm (Ulmus campestre); obezitate - 4-8 lingurite de fructe de soc (Sambucus nigra) etc. Metoda se aplica si cu alte plante medicinale, in functie de afectiunea pe care o aveti.
Tarate cu ceaiuri medicinale - se prepara un ceai, in functie de afectiunea pe care o tratati, conform indicatiilor prezente pe pungile cu plante. Se face un litru de ceai, si dupa racire (nu inainte) si strecurare se adauga 5-8 linguri de tarate de grau. Se lasa apoi de seara pana dimineata, cand se poate strecura. Se adauga suc de lamaie si miere, in cazul cand bolnavii nu au alergie, obezitate sau diabet zaharat. Se consuma zilnic un litru de ceai imbogatit cu apa de tarate, timp de 30 de zile, apoi se face o pauza de 7 zile si cura se reia.
Apa de tarate si tincturi - in cazul cand aveti anumite afectiuni la care se indica tratamente cu tincturi, ele pot fi amestecate cu apa de tarate. Se adauga la un litru de apa de tarate strecurata, 4 lingurite de tinctura. Se agita bine inainte de a se administra. In acest fel, tratamentul devine mult mai eficient, pentru ca se adauga si substantele continute in taratele de grau.
Tarate cu lapte - se pun 5 linguri de tarate de grau la un litru de lapte proaspat nefiert (nu pasteurizat) si se lasa de seara pana dimineata. Se strecoara, se consuma pe tot parcursul unei zile, fiind util in special in bolile grave (cancer etc.). In cazul in care va aflati in convalescenta si va confruntati cu o slabiciune cauzata de o boala grava, se pot adauga 2-3 galbenusuri batute spuma, 1 lingurita de drojdie de bere si miere dupa gust.
Cateva tratamente curente cu tarate de grau
Constipatia cronica se pun la 1 litru de apa 5-8 linguri de tarate de grau si 6-8 prune uscate si maruntite (fara samburi) sau 4 lingurite de stafide maruntite. Se lasa de seara pana dimineata, cand se strecoara prin tifon. Se consuma lichidul in cursul zilei. Este un tratament foarte simplu, eficient si care se poate lua, fara efecte secundare, perioade lungi de timp. Cei care nu au alergie, diabet sau obezitate pot adauga si 2-3 linguri de miere de albine.
Diaree - intr-un litru de apa se pun la macerat 5 linguri de tarate si 4 linguri de afine uscate (fructe maruntite). Se consuma zilnic. Un mic secret: daca se adauga doua linguri de miere, este un foarte bun laxativ, dar daca cantitatea este mai mare - 3-4 linguri pe zi - mierea devine utila contra diareei. In plus, mierea ajuta la foarte multe alte afectiuni, inclusiv in afectiunile intestinale care au nevoie de antibiotice, distrugand o serie de germeni patogeni.
Prostata - apa de tarate facuta cu ceai de seminte de bostan (Curcubita pepo). Se iau 8 linguri de seminte si se maruntesc cu coaja cu tot (neprajite si nesarate). Se pun intr-un litru de apa si se fierb 15 minute. Se lasa sa se raceasca. Se scurge numai apa de la suprafata, care contine ulei de bostan, si se pune deoparte pana a doua zi. Restul de lichid se va turna nestrecurat peste 5 linguri de tarate de grau. Se lasa de seara pana dimineata, apoi se strecoara. Se combina cu apa care contine uleiul. Se pot adauga sucul de la doua lamai si, eventual, miere, daca nu aveti diabet, obezitate sau nu sunteti alergici. Este un tratament simplu, care se poate lua in completarea altor tratamente mult mai costisitoare.
Laringita, faringita - apa de tarate cu miere, daca nu exista contraindicatii. Rezolva foarte rapid aceasta afectiune.
Impotenta sexuala, frigiditate - la apa de tarate se adauga suc de telina, in cazul impotentei (50 ml la litru), sau 50 ml suc de patrunjel, pentru frigiditate.
Cancer de colon - se pun 5 linguri de tarate de grau la un litru de apa (sau ceai din plante antitumorale), se lasa pentru 8-12 ore (de seara pana dimineata), cand se strecoara si se consuma indulcit cu miere (daca nu exista contraindicatii). Acest lichid se foloseste zilnic si la clisme.
Taratele tuturor cerealelor sunt veritabile medicamente
Boli de piele cronice (inclusiv cancer) - se fac bai cu tarate: 500 g tarate se pun in cada, intr-un saculet, peste care se toarna apa fierbinte. Apoi se completeaza cu apa rece, pana se ajunge la temperatura dorita (preferabil temperatura corpului) si se sta in cada 20-30 de minute. Baile se fac zilnic. Intern, se consuma tarate de grau cu plante medicinale specifice bolii, in una din formele de mai sus. Are rol cicatrizant, emolient si este indicat si in psoriazis sau ihtioza.
Clisme - 100 g de tarate se lasa intr-un litru de apa de seara pana dimineata. Se strecoara si apoi se incalzeste la temperatura corpului. Se fac clisme utile in cancerul de colon sau afectiuni intestinale grave.
Dureri abdominale sau reumatice, dureri sciatice etc.. - se pun tarate intr-un saculet de panza, se incalzesc si se aplica calde pe locul dureros. Remediul e bun si la dismenoree sau fibroame uterine. Taratele se pot incalzi cu apa calda sau cu ceaiuri calde, cu care se umezeste saculetul inainte de aplicare. Se tine cat timp este cald. Se pune apoi din nou apa calda (ceai) si se aplica pe locul bolnav.
Efecte adverse sau contraindicatii legate de tratamentele cu tarate nu se cunosc, cu toate ca se folosesc de sute de ani.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu