miercuri, 7 septembrie 2016

„Care sunt calitătile unei Shakti”.

Lucrul asupra noastră ca femei ar trebui să înceapă cu întrebarea: „Care sunt calitătile unei Shakti”.

Integrând aceste aspecte în fiinta noastră prin admiratie,anumite procedee yoga,mentalizare pozitivă etc. putem fiecare dintre noi să devenim o femeie perfectă. Calitătile ei sunt: vitalitate, senzualitate, umor, stare de dăruire, capacitate de a iubi, altruism, capacitate de a se dărui pe sine,intuitie spirituală, rafinament, inteligentă, discernământ, armonie, raportarea la Absolut.

Senzualitatea reprezintă o trezire în plan erotic, o conştientizare într-un anumit grad a faptului că femeia reprezintă aspectul activ, creator al manifestării.Rafinamentul este deja o priză de conştiintă asupra nivelelor superioare ale fiintei, o manifestare (uneori chiar inconştientă) a aspectului sublim, elevat din noi, o capacitate mai mare de întelegere şi prin aceasta de integrare. Aceasta se exprimă de la modul de a ne îmbrăca până la modul de a gândi şi implică o anumită demnitate, o anumită noblete în modul de a fi.

Starea de Shakti implică faptul că ne putem apropia prin natura noastră de Conştiinta Divină. Tot ceea ce Divinul creează se realizează prin intermediul lui Shakti.
Ne putem păstra în permanentă legătura conştientă cu Divinul dacă în orice facem avem conştiinta de a fi Shakti.


Această continuă raportare este cheia unei evolutii spirituale rapide şi eficiente. În traditia orientală se spune că Shiva fără Shakti e Shava (cadavrul); gândindu-ne la aceasta e necesar să devenim conştiente că suntem motorul creatiei, substratul tuturor lucrurilor, fenomenelor.

Dar şi Shakti fără Shiva (fără conştiintă) devine energie dezlăntuită, oarbă.
Armonia înseamnă echilibrul perfect între Shiva şi Shakti,iar noi, ca natură feminină, putem accede la starea de armonie deplină, de androgin divin prin raportarea continuă la conştiina universală, prin expansionarea la infinit a câmpului conştiintei noastre. Cea mai elevată modalitate de a realiza aceasta este IUBIREA.

Tantra defineşte iubirea ca pe o „expansiune gradată a conştiintei prin care pornind de la finit, fiinta atinge INFINITUL”

În etapa în care se găseşte fiecare dintre noi apar încă stângăcii în raportarea şi întelegerea noastră a firescului naturii umane, ca fiintă creată „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. În momentul în care fiecare dintre noi ne-am raporta la iubitul nostru ca la o gratie divină, când l-am privi în primul rând ca pe un prieten, şi nu ca pe un bărbat de la care acceptăm ceva în schimb (cazul iubirii egoiste, stil „troc ), n-ar mai apărea stările de gelozie, de posesivitate, de ataşament. Greşelile curente pe care încă le mai facem constau în superficialitatea cu care se abordează angrenarea amoroasă profundă,nedeschiderea afectivă fată de celălalt, neangrenarea noului, egoismul şi inertia,închistarea, pasivitatea (exces de yin) etc. Multe dintre noi afirmăm că „IUBIM CU ADEVĂRAT”, dar iubirea adevărată e dincolo de orice suferintă, e dimensiunea divină a stării de libertate interioară.

„Cea mai mare bucurie a unei Shakti este să-l facă pe iubitul ei fericit”. În momentul în care îl iubim cu adevărat pe celălalt ne face fericită orice bucurie a lui, simtim orice stare a lui datorită empatiei trezite, asimilăm orice experientă şi trăire a lui. Aceasta nu implică deloc faptul de a trece u vederea greşelile pe care le facem ci, dimpotrivă, ne conferă capacitatea de a interveni ferm şi fără rabat: „Cine iubeşte bine, pedepseşte bine”.

Pentru noi, ca femei, este foarte important să întelegem că maniera noastră, e a gândi este diferită de cea a bărbatilor. Tendinta generală a femeilor este de a proiecta orice relatie în viitor şi de a-şi făuri tot felul de planuri pornind de la aceasta! Bărbatul în schimb se raportează la clipa prezentă, trăind astfel totul mai intens. Din momentu1 în care reuşim să acceptăm acest mod de raportare vor dispărea toate problemele legate de ataşament, posesivitate, gelozie şi vom putea integra aceste relatii mult mai armonios.

Un alt aspect important este cel al continentei, adică al stopării ciclului.
Părerea aproape unanim acceptată, dar eronată, este aceea că pierderea de sânge în cadrul ciclului menstrual la femei este absolut normală. Un studiu realizat de mai mult cercetători americani arată că aceasta reprezintă o anomalie fiziologică (legată de fapt de pervertirea în această directie la nivelul subconştientului colectiv şi de o voită slăbire a vitalitătii femeii datorită faptului că în epoca actuală -Kali Yuga - virilitatea bărbatului e mult diminuată). Ciclul menstrual e inexistent la animale, iar în antichitate sunt nenumărate exemplele referitoare la vitalitatea şi forta cu totul deosebită a femeilor anumitor grupuri, triburi datorate absentei ciclului menstrual.
Dacă se reuşeşte să se realizeze controlul asupra secretiilor vaginale, acestea păstrându-se in vagin, după o anumită perioadă se ajunge la transmutarea şi sublimarea în întregime a potentialului sexual.


De un real folos pentru aceasta sunt exercitiile pentru musculatura vaginală. O altă posibilitate de stopare a ciclului ar fi duşurile cu apă rece în zona perineului şi pe sex câteva zile înainte de ciclu timp de 5-10 minute. După aceasta se realizează o relaxare yoghină profundă mentinându-se pe cât posibil continuu contractia muşchilor vaginali şi mentalizându-se cu putere cum energia este sublimată integral pe nivelele superioare. S-a observat că femeile pescar care-şi petrec şi câte opt ore pe zi scufundate până la brâu în apă rece, prezintă suspendarea ciclului pe intervale de şase, şapte luni sau chiar un an.

Un alt factor important în diminuarea scurgerilor menstruale îl reprezintă alimentatia. Dacă se evită produsele ce determină aciditate la nivelul sângelui,ciclul se va diminua din ce în ce mai mult până la disparitia completă a acestora.Produsele ce trebuie evitate, mai ales în timpul ciclului sunt: carnea şi produsele din carne, peştele, ouăle, mazărea, fasolea, alunele, ciupercile, secara,ceaiul,cafeaua,ciocolata,cacaoa,făinoasele, zahărul, produsele lactate. E interesant de mentionat că morcovii cruzi şi cartofii copti sunt recomandati în mod special în acest regim (în loc de pâine) datorită puternicei lor reactii alcaline în sânge.
Trebuie, de asemeni, tinut cont de echilibrul yin-yang al alimentatiei şi de predominanta tamas, rajas, sattva a acesteia.


În general se spune că angrenarea amoroasă „excesivă” duce la mărirea ciclului, dar aceasta e adevărat doar în cazul celor care nu aplică continenta sexuală. Prin realizarea continentei sexuale, femeia poate beneficia în totalitate de potentialul său sexual pe care altfel l-ar irosi ireversibil, şi astfel energia de care dispune devine infinită, accelerându-i integrarea şi evolutia spirituală.
Pentru întelegerea şi asimilarea tuturor aspectelor feminitătii, de un real folos este cunoaşterea tipologiilor umane în functie de planeta guvernantă, proprie fiecărei zodii. Asimilarea prin cunoaştere a acestora facilitează efectiv realizarea în fiintă a stării de OM COSMIC.

aut;Georgiana Danet

Consultant hipnotist-(Membru al asociatiei americane de hipnoza NGH)



Reabilitolog psiho-informational (certificat in practicile si terapiile psiho-informationale de catre ACADEMY OF COSMOHUMANISM INTERNATIONAL AND EUROPEAN INFORMATIZATION ACADEMY)

jurnalist 

Instructor Yoga

In vederea formarii unor grupe pentru activarea potentialitatilor  creierului, armonizarea vietii sexuale in cuplu, amplificarea fortei personale si karismei, combinat cu asane yoga. Curs saptamanal, o sedinta pe saptamana, va rog sa-mi scrieti tudor.cornel.iosub@gmail.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Crearea siluetei ideale prin tehnica de influentare a subconstientului

Tratamentul obezitatii depinde de o apreciere       corecta a faptului ca aceasta este o problema de nutritie si cauza ei este un aport ex...