Răspunsul biologic efectiv la anumite sunete variate şi frecvenţe de vibraţie sonice s-a descoperit că au un efect direct asupra sistemelor fiziologice (ex. rata pulsului, respiraţia, GSR, dilatarea pupilei, EEG, EKG, temperatura corporală, etc).
Descoperiri recente în tehnologie şi cercetare au adus o bogată informaţie în ceea ce priveşte formele de undă sonice şi efectele lor asupra corpului şi creierului. S-a născut astfel o nouă ştiinţă cea a psihoacusticii în paralel cu deja cunoscuta terapie prin muzică.
Cercetătorii în domeniul vibraţiei sonore, a sunetului şi a muzicii au descoperit efecte pozitive în stimularea răspunsului fizic şi subconştient. Dovezile mai recente au pus în evidenţă răspunsuri fizice şi psihologice folosind sunete din natură produse prin mijloace electronice. Acestea includ sunetele oceanului, apei, vântului, sunete organice, cele ale delfinilor, etc. procesate electronic pe diferite octave, redate mai repede sau mai lent, procesate prin diferite filtre şi incluse în anumite semnale de frecvenţe specifice pentru a rezona cu undele cerebrale corespunzătoare anumitor stări, pentru a crea o ,,deschidere” către mintea subconştientă. Studiile întreprinse în diverse centre din SUA au pus în evidenţă răspunsuri fiziologice pozitive la aplicarea frecvenţelor sonore şi a muzicii.
Un aspect al proiectelor experimentale curente în care s-au observat răspunsuri puternice, este domeniul ,,Sunetelor Primordiale”. Aceste sunete sunt sunetele adânc recognoscibile în mintea subconştientă, de ex. sunetele din natură şi sunetele din organism. S-a descoperit că aceste sunete au un impact profund când sunt mascate astfel încât mintea conştientă nu le recunoaşte. Acest lucru activează un mecanism similar răspunsului dat de programarea subconştientului în care frazele rostite sunt redate mai repede sau mai încet, fiind nerecognoscibile părţii conştiente dar pe care mintea subconştientă pare să le ,,audă” mai uşor şi acest lucru produce rezultate semnificative în ceea ce priveşte schimbarea comportamentului.
Prin expunerea subiecţilor de test la medii sonore cu ,,sunete primordiale”, apare o stare de ,,deschidere” către subconştient, stare în care există o sugestibilitate mai mare a minţii.
În unele cazuri şi procesele neuro-hormonale şi cele ce ţin de sistemul autonom, răspund la pattern-urile de frecvenţă sonoră specifice aplicate. Posibilităţile pentru acest nivel de comunicaţie cu o funcţie mai înaltă a creierului şi implicaţiile pentru domeniile psihologiei, învăţării, vindecării, sunt prea mari pentru a fi ignorate.
Multe dintre sunetele care au fost folosite până acum au o similaritate izbitoare unui număr de înregistrări spaţiale de la NASA. O ciudăţenie a acestor sunete primordiale mascate, din natură şi cele organice, este aceea că ele tind să sune asemănător unul cu celălalt la diferite nivele ale octavelor.
Sunetele delfinului sau cele oceanice, redate de 64 de ori mai lent, sună foarte similar cu cele produse de vocea umană şi cu cele înregistrate de sondele spaţiale Voyager I şi II.
Sunetele delfinilor redate cu o viteză mai mare cu 2 octave mai sus, sunt asemănătoare celor produse de păsări. Sunetele pescăruşilor redate cu câteva octave mai jos, sună ca cele ale delfinilor, etc – toate având un efect puternic asupra minţii subconştiente. Este nevoie de o cercetare extinsă pentru a rafina observaţiile în ceeea ce priveşte răspunsurile creierului şi al sistemului nervos central la metodele externe pentru deschidere către nivele mai înalte ale funcţiei creierului.
Încă din vechime, fiinţele umane au folosit sunetul pentru a intra în stări modificate ale conştiinţei. Aceste metode de a pătrunde mai adânc misterele puterii conştiinţei umane pentru a ne schimba vieţile şi a controla forţele interne şi externe ale naturii au fost folosite de mii de ani.
China folosea gongurile pentru meditaţie, în Tibet se foloseau vasele de metal sau cristal care ,,cântă”, clopotele, cimbalele şi cântatul, în India, tambura.Anticii au oferit o cunoaştere sofisticată intuitivă a modului în care acordarea vaselor de metal sau cristal, a clopotelor sau cântatul ar crea patternuri de interferenţă de vibraţie sonică ale căror rate de pulsaţie ar influenţa funcţia creierului şi stările conştiinţei.
Cercetările întreprinse la numerose universităţi şi centre de cercetare guvernamentale din lume, au arătat dovezi pt. faptul că stările specifice de conştiinţă sunt asociate cu patternurile de frecvenţă ale undelor cerebrale.O altă cercetare datând din anii 40 a indicat capacitatea de a influenţa aceste patternuri ale undelor cerebrale, folosind semnale sonore modulate sau în pulsaţie aplicate în căşti sau difuzoare.
Cu instrumentaţie mult mai sofisticată de măsurare a ceea ce se întâmplă în creier în timpul stărilor modificate de conştiinţă, combinată cu instrumentaţie sofisticată pentru a aduce creierul în aceste stări, acum se poate utiliza tehnologia şi cunoaşterea pentru a influenţa propriile capacităţi mentale şi probabil chiar evoluţia noastră.
Una dintre primele experienţe pe care le avem în stadiul de fetus, este senzaţia de a auzi sunete. Înainte ca fetusul să crească îndeajuns ca să atingă pântecul mamei sale, el pluteşte liber în lichidul amniotic al corpului mamei – o cameră de deprivare senzorială, care nu oferă nici un fel de atingere pentru fetus. Deoarece gura şi nasul sunt umplute cu lichid amniotic, nu există nici un simţ al gustului sau al mirosului.
Datorită multiplelor straturi de ţesut ale peretelui abdominal şi faptului că fetusul are ochii închişi, există doar întuneric şi nici un simţ de vedere. Fluidul amniotic îi umple canalele urechii şi sunt presate către timpane. Deoarece sunetul călătoreşte prin apă de 5 ori mai eficient (rapid) decât în aer, simţul auzului este de 5 ori mai acut.
Cum ar suna acest sunet al mediului în care stă fetusul? Mai întâi există sunetului asemănător apei în curgere al fluidului amniotic, apoi sunetul pulsului arterial imediat lângă timpan, apoi pulsul mamei prin arterele placentei, apoi sunetele intestinelor subţire şi gros, apoi sunetele respiraţiei mamei, sunetele vocii şi sunetele bătăilor inimii care rezonează în cavitatea pieptului şi în final toate sunetele lumii exterioare amplificate prin intermediul peretelui abdominal întins al mamei – fluidul amniotic presurizat - timpanul fetusului.
Sunetul poate fi folosit ca un instrument puternic pentru accesarea nivelelor mai adânci ale minţii subconştiente. Efectul profund al utilizării sunetelor înregistrate în spaţiu pentru a accesa cele mai adânci regiuni ale minţii subconştiente, în parte, se bazează pe o idee avansată pentru prima dată de Jung. Ideea sa a ,,inconştientului colectiv” era aceea că dacă cineva pătrunde destul de adânc în mintea subconştientă, el ar ajunge la un nivel al subconştientului comun tuturor oamenilor. Un nivel al inconştientului colectiv este recunoaşterea primară, profundă de către mintea subconştientă a vibraţiilor patternurilor de energie care ne sunt profund familiare, ambele luând naştere din aceleaşi rădăcini primordiale. Acesta dă individului experienţa trăirii într-un mediu sonor care este în acelaşi timp străin şi profund familiar, o experienţă de echilibru interior şi relaxare profundă a minţii. Înregistrările similare provenite de la planetele din sistemul nostru solar sună aşa de apropiat cu sunetele din natură înregistrate electronic şi mascate încât mintea subconştientă le poate recunoaşte. De exemplu, unele părţi ale înregistrărilor trimise de Voyager de pe Jupiter sună foarte asemănător cu sunetele scoase de delfini. Sunetele înregistrate ale celei mai mici luni a lui Uranus (Miranda) seamănă cu cele ale unor coruri, iar părţile inelelor lui Uranus sună asemănător unor gigantice vase şi clopote tibetane.
Expunerea repetată la acest tip de sunet începe să creeze la un nivel al minţii un ,,răspuns învăţat” - un loc familiar pentru a călători în interior. Această experienţă repetată declanşează un proces de ,,exersare” a unei părţi mai profunde, mai esenţiale a conştiinţei individului, care, asemeni unui muşchi, începe să construiască capacitatea funcţională. Acest răspuns pare să fie motivul pentru care o asemenea experienţă profundă a fost raportată de către indivizii care au folosit în mod regulat înregistrări sonore spaţiale.
Acceptarea largă a bazei biochimice răspunzătoare de extinderea mai înaltă a funcţiei creierului, inclusiv a memoriei, a circulat în cercurile ştiinţifice încă de la descoperirea transmiţătorilor neuro-chimici din anii 60 şi a efectului lor în îmbunătăţirii minţii. Un factor cheie care contribuie la această acceptare este dovada unei legături între stările creierului şi funcţia acestuia legătură pusă în evidenţă prin diverse metode de stimulare externă a creierului. Unele dintre primele experimente în ceea ce priveşte afectarea funcţiei creierului cu ajutorul stimulării externe au fost întreprinse de către US Navy în anii 50. Aceste experimente au indicat că funcţia undelor cerebrale poate fi controlată prin stimulare stroboscopică care a cauzat un ,,răspuns biologic de urmărire” la undele cerebrale ale subiecţilor testaţi. Fenomenul (numit ,,Potenţiale Evocate senzorial” a indicat că patternurile ritmului intern al corpului urmează celor mai puternice patternuri externe produse în mod natural.
Experimentele timpurii întreprinse de către Mark Rosenzwerg şi colegii săi asupra şobolanilor în medii îmbogăţite şi sărăcite au demonstrat în mod clar că există o corelaţie între învăţare şi chimia creierului. Ei au fost capabili să arate faptul că stimularea precisă a creierului ar putea duce la o creştere a capacităţilor funcţionării creierului.
De data aceasta proiecte de cercetare întreprinse de echipe ca cele de la National Institute for Mental Health, Veteran's Administration Hospital din Palo Alto, MIT, Universitatea Cornell, Cal Tech (Takij Kasamatsu), U.C. Irvine (Gary Lynch), Universitatea Northwestern (Aryeh Riuttenberg), Johns Hopkins (dr. Solomon Snyder, profesor de psihiatrie şi farmacologie), dr. Margaret Patterson, MD şi Marie Curie Cancer Memorial Foundation, Surrey, Anglia (dr. Capel); au arătat că activitatea electrică a creierului şi funcţia hormonului neuro-chimic sunt implicate în accesarea răspunsului memoriei mai profunde şi a funcţiei extinse a creierului. Din punctul de vedere al fizicii cuantice, odată cu examinarea celor mai mici particule de materie – oamenii construiţi din celule, făcute din molecule, făcute din atomi, făcuţi din protoni/electroni, făcuţi din cuarci, etc – ajungem la o stare a realităţii în care cele mai mici particule de materie, atunci când sunt descompuse mai departe, ele nu conţin particule mai mici pe care să le denumim, ci mai degrabă o matrice energetică universală de relaţii ale patternurilor de vibraţie. De fapt nu există nimic solid în univers. Conştiinţa însăşi este un pattern în vibraţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu