joi, 13 octombrie 2016

ARHETIPURILE MASCULINE

SUPREMUL MASCULIN -SHIVA                                               

Cine vrea să îngenuncheze sau să distrugă o societate, distruge înainte de toate arhetipul masculin divin. Acest arhetip constituie germenele de dumnezeire care a fost dat fiinţei umane, pentru a duce, dintr-o etapă istorică în alta, modelul celest.














Într-un interviu recent realizat de Bill Moyers cu poetul Robert Bly în emisiunea „O întâlnire a Bărbaţilor” , un tânăr a pus întrebarea: „Unde sunt astăzi bărbaţii iniţiaţi de altă dată? Am scris cartea de faţă tocmai pentru a răspunde la această întrebare, care preocupă atât bărbaţii, cât şi femeile. La sfârşitul secolului XX ne confruntăm cu o criză de mari proporţii a identităţii masculine. Din ce în ce mai mult, observatorii scenei contemporane – sociologi, antropologi şi psihologi de profunzime – descoperă dimensiunile devastatoare ale acestui fenomen, care ne afectează personal pe fiecare dintre noi, la fel de mult pe cât afectează societatea ca întreg. De ce există în zilele noastre o asemenea confuzie legată de sexul de care aparţinem, cel puţin în Statele Unite şi în Europa? Pare din ce în ce mai dificil să punctăm ceva ce ar putea fi în legătură cu esenţa masculină sau cu cea feminină. 

Dacă analizăm cu atenţie sistemul social contemporan, observăm imediat decăderea valorilor familiei tradiţionale. Din ce în ce mai multe familii se confruntă cu tristul adevăr al dispariţiei tatălui (absent fizic sau emoţional), aspect care produce devastare emoţională la copiii de ambele sexe. Tatăl slab, fără personalitate sau absent din viaţa fiului sau fiicei sale, mutilează capacitatea acestuia/acesteia de a relaţiona într-un mod intim şi pozitiv cu persoane de acelaşi sex sau de sex opus. 

Din experienţa pe care o avem, considerăm că nu putem scoate în evidenţă doar într-un mod simplist dezintegrarea sistemelor noastre familiale, pentru a motiva criza actuală a masculinităţii la nivel global. Pentru aceasta este necesar să luăm în considerare alţi doi factori care subliniază însăşi această dezintegrare.

Extras-din cartea Arhetipurile masculine-editura Daksa




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Crearea siluetei ideale prin tehnica de influentare a subconstientului

Tratamentul obezitatii depinde de o apreciere       corecta a faptului ca aceasta este o problema de nutritie si cauza ei este un aport ex...