luni, 16 februarie 2015

Circuitele sacre Bashar


[…] In aceasta transmisie am dori sa ne concentram pe ideea pe care am numit-o in limba voastra “circuitul sacru”. Aveti cu totii diagrame – doar cateva – ale circuitelor sacre. Aceasta e o referire la un instrument special, o tehnica aparte, o idee speciala reflectiva ce e unica intr-un mod foarte special. De cele mai multe ori, ceea ce v-am impartasit ca si instrumente, tehnici si fise de invoire, au izvorat din cunoasterea din societatea noastra, din aplicatiile in propria noastra societate a acestor principii pe care le-am discutat cu voi.
In timp ce noi insine am adoptat si adaptat aceasta idee in propria noastra societate, aceasta tehnica speciala vine ca un dar, ca o impartasire ce ne-a fost inmanata de alte societati din Creatie. Vom spune doar ca nu isi are originea la ei.

Ceea ce e relevant pentru aceasta transmisie in mod special este ca aceasta tehnica speciala a fost, de asemeni, adoptata si adaptata de acea civilizatie, civilizatia fizica din sistemul stelar Sirius, si inmanata civilizatiei hibride despre care noi v-am vorbit deja, pe care ii numim “Primii”, Shalinaya sau Yahyel, care, la randul lor, au inmanat-o civilizatiei noastre, poporului Sassani. Iar acum, noi v-o inmanam voua.

Deci, e pentru prima data cand impartasim o tehnica, un instrument, o fisa de invoire, un dar inmanat ca si dar de o alta civilizatie intr-o succesiune anume. Iar voi sunteti urmatorii la rand ca sa primiti acest dar, aceasta impartasire. Deci va lasam mostenire acum acest instrument sa-l faceti sa va apartina, sa-l adoptati si sa-l adaptati propriilor voastre simboluri imaginative, propriei voastre civilizatii.
Deci, in timp ce va vom da o scurta indicatie pentru cum ati putea sa utilizati aceasta fisa de invoire speciala, va rog sa intelegeti ca in timp, va puteti baza pe propria voastra imaginatie, pe ghizii vostri spirituali, pe propriile voastre sincronicitati, propriile voastre revelatii pentru alegerile pe care le-ati facut ca sa traiti experienta acestei realitati; va puteti baza pe toate acestea ca sa adaptati aceasta idee, acest instrument, in orice fel sau forma vi se potriveste cel mai bine, individual si colectiv.
Ideea de baza e ca va accesa – ca multe fise de invoire – o constiinta colectiva si inconstientul civilizatiei voastre, spiritul colectiv al lumii civilizatiei voastre. Si de aceea, chiar daca l-ati putea adapta intr-o maniera foarte personala, va avea un efect asupra majoritatii voastre, chiar daca e o fisa de invoire prin care va oferiti permisiunea, folosind asta ca pe o reflectie, sa deveniti mai mult voi insiva, se va conecta la aceste lucruri care sunt comune pentru majoritatea voastra pentru ca acceseaza ideea de reconexiune a circuitelor cerebrale, a circuitelor neorologice cerebrale.


Dupa cum am spus si alta data, exista 3 nivele legate de ideea de receptie a informatiei in realitatea fizica. Exista Mintea Superioara – care e cea care concepe; exista creierul fizic – care e cel care receptioneaza, e antena; si exista Mintea Fizica – care e cea care percepe informatia.

Aceasta fisa de invoire, acest dar, aceasta impartasire ce ne-a fost inmanata, e in mod special proiectata sa va asiste in reconexiunile si adaptarile receptorului vostru - antena, creierul - in asa maniera incat sa inlesneasca multe lucruri, unul dintre ele fiind comunicarea dintre Mintea Fizica si Mintea Superioara, permitand creierului sa devina nu doar super-conductiv, ci hiper-conductiv si sa permita informatiei sa curga usor, fara efort in ambele directii, de la Mintea Fizica la cea Superioara, de la Mintea Superioara la cea Fizica. Si astfel, sa actioneze mai mult ca o retea, sa va permita sa faceti mult mai rapid asocieri, sa accesati mai rapid mai multa informatie, sa va sporiti perspectivele ce ingaduie o intelegere mai ampla a unor nivele variate a experientei realitatii voastre, si sa va ingaduie sa accesati o mai ampla capacitate de a percepe alte nivele ale realitatii, alte dimensiuni ale experientei.

Bineinteles, dupa cum, de asemeni, am spus, fiecare gand pe care il aveti va schimba conexiunile 
cerebrale, iar acest fapt se bazeaza in mod special pe ceea ce am discutat ieri seara din timpul vostru (nota: in transmisia “Shifting Through Infinity”) in ceea ce priveste transmutarea prin realitati paralele, ideea fiind ca sunteti cu adevarat o persoana diferita, o persoana noua la propriu, in fiecare clipa.

Ideea de a invata constient cum sa va refaceti conexiunile cerebrale in anumite feluri, va va ingadui mai multa eficienta pentru a deveni persoana ce vreti sa deveniti, sa deveniti cine preferati sa deveniti si astfel, odata cu asta, sa atrageti si realitatea paralela ce insoteste si reflecta acea stare.

Acum, daca priviti lung la primele 15 circuite sacre – si sunt multe altele, dar vom incepe de aici, vom ramane in simplitate. Intai de toate, un mod in care puteti incepe sa utilizati aceste simboluri, ar fi sa va faceti timp, dupa cum credeti de cuviinta fiecare, sa transcrieti aceste simboluri pe ceea ce numiti propria lor fisa – 15 fise de hartie, de cartone, fiecare cu cate un simbol si un cuvant pe ea. Dupa ce creati aceste fise, de la 1 la 15, fiecare cu circuitul si cuvantul ce-l insoteste, ideea ar fi sa intrati intr-o stare linistita si meditativa, o stare de relaxare si pace, intr-un mediu pe care il gasiti ca fiind relaxant si plin de pace, cu muzica daca vreti, plin de culori daca vreti – oricum vi-l doriti sa fie, astfel incat pentru voi sa reprezinte o stare de pace fara intrerupere – ideea fiind sa priviti lung la fiecare fisa din acestea in mod succesiv, in ordine, timp de 1 minut pentru fiecare fisa, in total 15 minute. 

Faceti asa 3 zile la rand, cate un minut pentru fiecare card, in ordine de la 1 la 15, in total timp de 15 minute.

Si in timp ce doar priviti si cugetati si va lasati mintea sa rataceasca, sa absorbiti doar ideea formei simbolului, sa absorbiti doar ideea conceptului ce il insoteste, fara sa ganditi, fara sa analizati, doar sa le lasati sa va patrunda, doar sa lasati ochii sa fie adevarate ferestre catre sufletul vostru, catre spiritul vostru, catre mintea voastra si catre tot restul.

. Ingaduiti-va ocazia sa stati doar cu aceste forme in fata si sa stiti ca facand asta, ceea ce fac ele este proiectat special sa permita circuitului neurologic al creierului sa reface conexiunile ca sa fie representative pentru fiecare dintre aceste forme simbolice astfel incat sa poata functiona in acord cu conceptul ce insoteste forma.



Iar in total, dupa toate cele 15 minute, sa va ingaduie sa functionati mai holistic, intr-un fel mai hiper-conectiv, hiper-conductiv, asociativ si care poate accesa mai usor cunoasterea, informatia despre voi insiva, despre Cosmos, despre Tot Ceea Ce Este in orice fel sau forma vi se potriveste fiecaruia ca si aspect individual al Creatiei. 

Dupa ce veti fi facut asta 3 zile la rand, in ordine, de la 1 la 15 de fiecare data, dupa aceea – dupa aceea – puteti continua sa meditati pe fise in orice ordine doriti, in orice ordine sunteti atrasi s-o faceti, in acest sens, in orice ordine doriti sa va concentrati pe ceva. O puteti face la intamplare si nu e neaparat ca trebuie sa treceti prin toate. V-ati putea trezi o data gravitand doar spre 1, 2 sau 3 fise cu simboluri – sau mai multe – intr-o zi oarecare. 

Ideea, totusi, e ca oricat de multe decideti sa parcurgeti intr-o zi – si nu e necesar sa faceti asta mai mult de o data pe zi; o puteti face de doua ori, o puteti face de 3 ori pe zi; nu v-as sugera s-o faceti de mai mult de 3 ori pe zi – ideea e ca e necesar sa-i ingaduiti creierului vostru sa se adapteze, sa-i lasati timp sa incorporeze, sa absoarba, sa cristalizeze aceste efecte, aceste adaptari, aceste circuite.

Deci luati-o incet, usurel, lasati-i oricat timp are nevoie in mod natural. Iar daca treceti prin mai putin de 15 simboluri intr-o zi – dupa primele 3 zile in care le-ati parcurs pe toate in ordinea in care sunt date – va puteti si-atunci ingadui ca in timpul oricarei meditatii, chiar daca folositi doar un singur simbol, sa nu stati per total mai mult de 15 minute. 

Asa cum am spus spus si alta data, in sesiunea pe care am intitulat-o “15 minute & conteaza” si dupa cum ati observat si veti mai observa in timpul meditatiei ce va insoti experienta holotopica, 15 minute e intervalul din realitatea voastra ce este cel mai potrivit pentru absorbtia de informatie si modificarea conexiunilor cerebrale pentru un anume scop. Mai mult de atat nu e cu-adevarat eficient. Mai mult de atat poate in realitate, in anumite privinte, inainte de a fi absorbit, adaptat si cristalizat cum trebuie, poate sa determine o pierdere din efect.
Deci, faceti totul simplu, scurt, ramaneti intotdeauna la cele 15 minute. Nu aveti nevoie de mai mult de atat. Garantat.


Deci, ingaduiti-va acum un moment – nu trebuie sa facem acum in 15 minute totul – dar, incepeti acum sa priviti cateva secunde la fiecare simbol in ordine, de la 1 la 15. Asta e pentru a va familiariza cu conceptul. Acum sunteti prezentati formal simbolurilor pentru a ingadui creierului sa stie ce urmeaza. Deoarece Mintii Fizice ii place atat de mult sa stie ce urmeaza. Asa ca ii vom face pe plac pe moment si o vom pregati putin.

Priviti la nr. 1. Opriti-va o clipa si salutati fiecare simbol si forma cu o energie asociativa, plina de iubire, pace, creativitate, entuziasm, joaca. 
Priviti nr 2. Faceti la fel. Doar o respiratie sau doua pentru fiecare simbol ajunge; poate 3 respiratii.
Opriti-va o clipa si va uitati la nr 3. Lasati simbolul sa va umple privirea, sa va umple mintea. Simtiti-l. Intr-un sens, lasati Mintea Fizica, lasati creierul sa-l constientizeze.
Daca doriti sa simtiti sau sa creati o senzatie a circuitului cerebral in timp ce reface conexiunile pe masura ce priviti simbolurile, e ok. Deoarece acesta e inceputul fisei de invoire chiar in aceasta forma simpla.
Priviti nr. 4. Ingaduiti mintii sa se familiarizeze cu forma lui.
Priviti nr 5. Respirati o data, respirati inca o data.
Treceti la nr 6. Si intelegeti, bineinteles, din nou, ca nu e o intamplare pentru care aceste simboluri sunt impartite in grupuri de cate 5, numarul 5 fiind numarul umanitatii. Aceasta adaptare e speciala pentru civilizatia voastra.
Deci de fiecare data cand va vom mai prezenta aceste circuite si mai multe mai tarziu, va vor fi intotdeauna date in manunchiuri de cate 5.
Priviti nr. 6.
Priviti nr 7.
Ingaduiti-va sa plutiti spre nr 8.
Cugetati si explorati forma nr 9.
Si nr 10, in orice ritm va e confortabil fiecaruia. Nu trebuie sa urmati exact ritmul in care ne miscam acum. Doar sa ramaneti o clipa cu fiecare simbol.
Dupa care, mergeti mai departe si treceti la nr 11, daca doriti. Ingaduiti-va sa simtiti expansiunea ce vine odata cu acest simbol. 
Ingaduiti-va sa treceti la nr 12 cu mintea si simtiti activitatea ce vine odata cu el.
Ingaduiti-va sa cugetati la nr 13, marele tranformator, cel care este creuzetul si permite schimbarea intr-un mod lin si lipsit de efort.
Apoi cugetati, daca vreti, la nr 14, marele, intr-un sens, conector pentru a va intari, cristaliza si stabili conexiunea cu toate lucrurile.

Iar in cele din urma, dar cu siguranta nu ultimul, la marea manifestare, cea care va permite sa vedeti cum toate lucrurile se manifesta, cum fiecare lucru se aseaza la locul potrivit, la timp, in timpul potrivit. Toate lucrurile la care sunteti deja conectati, devin dintr-odata vizibile pentru voi. Deoarece v-ati extins frecventa si sunteti astfel capabili sa vedeti ceea ce pana acum va era invizibil.
Deoarece doar asta este manifestarea – insemna sa faci vizibil ceea ce e deja aici, ceea ce mai devreme era invizibil.
Prin urmare, acum aveti acest instrument, aceasta tehnica, acest dar, aceasta impartasire, aceasta fisa de invoire. Nu va ingrijorati pentru felul cum sa recreati aceste simboluri pe fisele voastre de hartie sau carton. Le puteti desena de mana. E unul dintre motivele pentru care l-am indrumat pe canalizatorul nostru, cand i-am download-at aceasta informatie, sa le lase ca simboluri desenate de mana. Nu e necesar sa le faceti mai precise de atat. Puteti, daca doriti.
Le puteti inflori, decora in orice fel sau forma doriti, atata timp cat mentineti intact simbolul de baza.

Le puteti desena cu linii mai drepte sau le puteti desena de mana simplu, asa cum le vedeti aici, nu conteaza. Vor functiona oricum.
Iar in anumite privinte, de fapt, daca le desenati de mana cat de bine puteti, vor fi mai puternic conectate cu circuitul vostru, pentru ca le-ati desenat cu ajutorul circuitului vostru mai direct, mai – sa spunem – natural.
Din nou, depinde de voi. Daca simtiti o inrudire mai puternica cu ele daca le redati in vreo forma de arta computerizata sau oricum altfel, ramane la latitudinea voastra. Insa, ingaduiti-va sa simtiti daca fiind redat in acest fel, simbolul pare mai indepartat de voi sau daca continua sa se simta ca o parte din voi, o extensie a voastra si daca sunteti capabili sa relationati cu el intr-un mod firesc.

Asta e ceea ce e esential: sa formati cu-adevarat o relatie cu fiecare dintre aceste simboluri. Fiecare dintre ele e ca o fiinta autonoma, avand propria constiinta, propria vibratie, propria realitate si propria constienta. Si fiecare e gata sa formeze o relatie cu voi si sa se exprime ca o imprimare, ca o encodare in creierul vostru, in circuitul vostru neurologic pentru a va ajuta si asista in a deveni un receptor bun, o antena amplificata si sa ajute la facilitarea – prin intermediul imaginatiei si inspiratiei – unui mai bun dialog, a unui dialog mai clar, mai activ si a unui parteneriat activ intre Mintea Fizica si Mintea Superioara, folosindu-se de facilitarea creierului, receptorul vostru, antena voastra. […]

http://fymaaa.blogspot.ro/2010/11/bashar-circuitele-sacre-7112010.html 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Crearea siluetei ideale prin tehnica de influentare a subconstientului

Tratamentul obezitatii depinde de o apreciere       corecta a faptului ca aceasta este o problema de nutritie si cauza ei este un aport ex...