sâmbătă, 20 august 2016

Aspectul exterior la femeie si corelatii de natura subtila

 

Privind c u atentie,ani de-a rândul, femeile din jurul meu, la şcoală, pe stradă,la cursuri, etc. am observat că multe dintre ele, frumoase fiind, pierdeau mult din strălucire prin faptul că nu ştiau să se pună în valoare sau nu aveau rafinamentul necesar. Aceasta poate arăta şi faptul că nu se conştientizează ca fiind Femeie.
Si in modul de a se îmbrăca al cuiva ne putem face, într-o anumită măsură, o părere despre universul interior al acelei fiinte, despre armonia sa lăuntrică,despre gradul ei de rafinament şi de transfigurare.
Această grijă pentru modul de a ne aranja nu trebuie privită ca pe o inutilă cochetărie, ci ca pe o manifestare a armoniei şi frumusetii lăuntrice. Desigur că această preocupare trebuie păstrată în anumite limite, altfel denaturează în extremisme, într-o înrobire fată de modă, pierzându-se astfel contactul cu esenta lucrurilor. Starea ideală ar fi aceea în care, indiferent de ceea ce purtăm ca veşminte şi podoabe, datorită vibratiei interioare să fim princiari. Starea de la care pornim ar trebui să fie aceea de transfigurare, în care ne privim ca fiind templul lui Dumnezeu, iar atunci când ne „împodobim” atitudinea noastră lăuntrică să fie aceea de sacru, ca şi cum am oficia un ritual. Astfel, energiile cu care intrăm în rezonantă sunt mult mai elevate, iar starea lăuntrică se transformă radical. Angrenarea la acest mod va conferi o altă importantă pentru noi aspectului exterior.
  
 Este necesar să se păstrarea armoniei şi a frumusetii interioare prin conştientizarea naturii noastre reale, prin atentia pe care o acordăm acesteia de la intentii până la gesturi şi actiuni. Dacă la început ne e mai greu să operăm direct asupra stărilor, ca după aceea ele să se reflecte la exterior, atunci putem parcurge drumul invers, actionând de la exterior către interior. In momentul în care avem o stare mai putin bună, ne putem îmbrăca foarte frumos şi elegant,îngrijindu-ne cu cea mai mare atentie, iar prin admiratia pe care o vom polariza ne vom crea rezonanta în fiintă cu aceste energii benefice, şi astfel starea ni se va schimba spontan, prin revizuirea în primul rând a atitudinii fată de noi înşine, a autotransfigurării.
În ceea ce priveşte vestimentatia, există anumite reguli elementare de combinare a culorilor, materialelor, accesoriilor.
Referitor la culori:  

Există trei culori fundamentale: roşu, galbenşi albastru (corespunzând în plan subtil lui Pingala Nadi(+), Yang; Sushumna Nadi (0); lda Nadi (-), Yin),care se pot combina în orice manieră între ele. Nu e indicat să se realizeze combinatii între culorile complementare, adică roşu şi verde (galben+albastru), galben şi violet (roşu + albastru),şi albastru şiportocaliu (roşu+galben), deoarece din aceste amestecuri rezultănuante de gri, iar aspectul estetic este strident.De asemeni nu e indicat să se combine culorile foarte închise între ele,deoarece aspectul general este acela de „tern” (de exemplu negru cu indigo, negru cu maro închis, negru cu bleumarin).
Combinatii rafinate de culori şi nuante pot fi următoarele: roşu cu alb, roşu cu negru, alb cu indigo, alb cu albastru, alb cu portocaliu, alb cu galben auriu,alb cu roz, alb cu bleu, verde cu argintiu, verde cu auriu, negru cu argintiu,negru cu auriu, roşu cu argintiu, roşu cu auriu, alb cu auriu, nuante de gri foarte deschis cu roz pal sau verde pal, violet cu portocaliu pal, nuantele de verde floral cu nuantele de bej şi culoarea piersicii.
Ne putem da seama de starea de spirit predominantă a persoanelor după ce culori folosesc cu precădere în vestimentatie (vezi „Curentii subtili colorati”), sau de ce curenti subtili au deja dinamizati în aură în functie de ce culori preferă. 
Referitor la materiale:
E important să se acorde atentia necesara combinării materialelor în functie de textură, imprimeuri, calitate. Nu merg combinate materiale care să aibă imprimeuri diferite (de exemplu fustă în flori cu bluză în carouri), nici cele cu texturi diferite, ca de exemplu materiale foarte subtiri cu materiale foarte groase (materiale incompatibile) ca: mătase cu lână, piele cu dantelă, stofă groasă cu atlas, nici cele de calitate obişnuită cu cele luxoase, ca tercot cu lamee sau pânză cu lurex etc.. Dacă se vor face din neatentie aceste combinatii aspectul va fi acela de totală lipsă de rafinament. Nu se poate obtine o tinută plină de distinctie netinându-se cont de aceste „amănunte”.

Apoi, în functie de momentul zilei sau de ocazie, tinutele vor fi diferit adoptate. Accesoriile folosite trebuie să fie în ton cu vestimentatia. Ca o regulă elementară, încăltămintea, cureaua şi poşeta trebuie să fie de aceeaşi culoare şi pe cât posibil din acelaşi material. Accesoriile se vor folosi în deplină concordantă cu tinuta pe care am abordat-o; la o tinută de serviciu, vom avea bijuterii „de zi”,la o tinută foarte elegantă vom avea bijuterii luxoase. De asemenea nu se combină între ele bijuterii din materiale diferite, ca de exemplu strassuri cu bijuterii de lemn, aur cu argint, pietre semipretioase cu perle, etc. De preferat ca un set (brătară, inel cercei, colier) să fie dintr-un singur tip de material (brătară,inel, cercei, colier din ametiste). În antichitate, bijuteriile din diferite pietre semipretioase sau metale erau utilizate pentru punerea în rezonantă cu energiile subtile, astrale corespunzătoare planetelor guvernante; astăzi ele au ajuns să fie folosite doar ca modalitate de sporire a cochetăriei.
Fiecărei zodii îi sunt corespondente un metal şi o piatră semipretioasă sau pretioasă specifică. De asemenea este recomandat să se evite combinarea de materiale şi bijuteriiincompatibile (pulovere de lână cu strassuri, tricouri cu broşe sau coliere, dantelă cu bijuterii de os sau lemn etc.).Persoanelor cu o constitutie fragilă li se potrivesc bijuteriile subtiri, fine, mici;pentru cele mai robuste sunt recomandate bijuteriile mari.O altă componentă a înfătişării exterioare o reprezintă machiajul. Şi acesta se împarte în cel de zi şi cel de seară, cel de zi fund unul discret în timp ce machiajul de seară (sau pentru diferite ocazii festive) se realizează mai pregnant.

Acestea însă trebuie să fie întotdeauna în ton cu nuantele şi culorile vestimentatiei. Machiajele se adoptă şi în functie de forma şi culoarea ochilor,ten, forma fetei. Pentru persoanele cu ochi albaştri sau verzi sunt potrivite machiajele în nuante de cafeniu, bleu, roz, gri pal, mov, argintiu; pentru cele cu ochi căprui sau negri machiaje în nuante de albastru, violet, verde pal, negru. O adevărată măiestrie în arta machiajului e dobândită atunci când reuşim să arătăm naturale cu toate că suntem machiate. 
De aici putem trage concluzia firească de a evita cu orice pret machiajele stridente. Adeseori, folosirea unui rimel şi a unui ruj discret sunt suficiente pentru a mări luminozitatea trăsăturilor fetei. Există, de asemeni, diverse trucuri prin care se pot estompa unele mici defecte ale fetei.Coafura are şi ea locul ei în toată această „arhitectură”. Bineînteles, ca şi în celelalte cazuri, există coafuri de zi şi de seară. Acestea se adoptă întotdeauna în functie de forma şi trăsăturile fetei. Prin tunsoare şi coafură se poate atenua o fată prea rotundă, prea ovală, sau prea ascutită. Se mai pot îndulci trăsăturile unei fete cu maxilarele pătrate, bărbia prea ascutită sau nasul (urechile) mare.

Pentru fetele mai pline, rotunde sunt avantajoase coafurile înalte, iar pentru fetele mai alungite sunt potrivite tunsorile cu breton etc.Un alt aspect demn de retinut este acela al mersului şi al pozitiei corporale. Îti poti da seama destul de uşor de temperamentul persoanei în cauză, de blocajele pe care le are pe diferiti centri de fortă, chiar de nivelul de conştiintă după mersul acesteia şi după pozitiile pe care le adoptă când stă. Multe femei, prin felul în care merg, denotă o tendintă spre depersonalizare şi masculinizare, adoptând un stil soldătesc, dezlânat. În momentul în care avem o bună priză de conştiintă asupra propriului mod de a merge ne putem manifesta toată gratia,senzualitatea, distinctia şi rafinamentul interior.

Persoanele care merg cocoşate şi cu capul aplecat denotă o lipsă de încredere în sine şi o stare lăuntrică de pesimism; cele care merg tantoşe, cu burta scoasă în afară arată o supraevaluare a propriilor forte; cele care merg „aruncându-şi” picioarele înainte şibălăngănindu-şi mâinile sunt împrăştiate şi în felul de a fi etc. Este necesar să fim în permanentă atente la cum ne manifestăm armonia interioară prin mers.Ar trebui să se acorde o atentie specială îngrijirii mâinilor, deoarece ele sunt instrumentele principale pentru atingeri, mângâieri şi au un impact vizual foarte puternic. În unele texte se precizează ca necesară tăierea mai scurtă a unghiilor de la degetul mare şi arătător, unghiile trebuind să fie rotunde, netede, lungi,foarte bine îngrijite şi cu o manichiură impecabilă.

Este ştiut faptul că unghiile lungi conduc mai bine energia eterică a mâinilor, aceasta amplificând intensitatea atingerilor, a masajelor. În mod special ar trebui acordată o atentie deosebită îngrijirii şi curătării organelor sexuale şi a zonei înconjurătoare, atât din motive igienice şi estetice, cât şi pentru a se amplifica sensibilitatea şi capacitateasenzitivă a acestora. Este de asemenea recomandat ca părul pubian să fie epilat sau ras periodic pentru că acesta are anumite rezonantei mai stranii şi pentru că astfel se amplifică senzitivitatea acestei zone.
Este util să se folosească după baie creme pentru corp, pentru mâini şi pentru picioare. Pentru întretinerea pielii corpului poate fi utilizat un amestec de miere de albine cu zeamă de lămâie, cu care se va masa tot corpul (atentie la zonele cu păr!), iar după un timp se înlătură cu apă căldută. 
Pentru păr poate fi utilizat următorul amestec: polen dizolvat în apă cu un gălbenuş de ou şi câteva picături de ulei de ricin, se masează pielea capului şi părul de pe cap în întregime, iar după minim o jumătate de oră se poate spăla în modul obişnuit. Dacă se folosesc câteva picături de otet în apa de limpezit, părul se degresează mai bine şi capătă o strălucire aparte. Pentru blonde e recomandat ceaiul de muşetel pentru limpezit, iar pentru cele şatene sau brunete ceaiul de urzici sau de frunze de nuc.
Danet-Georgiana-Femeia-Si-Astrele
Consultant hipnotist-(Membru al asociatiei americane de hipnoza NGH)
Reabilitolog psiho-informational (certificat in practicile si terapiile psiho-informationale de catre ACADEMY OF COSMOHUMANISM INTERNATIONAL AND EUROPEAN INFORMATIZATION ACADEMY)
jurnalist 
Instructor Yoga

In vederea formarii unor grupe pentru activarea potentialitatilor  creierului, armonizarea vietii sexuale in cuplu, amplificarea fortei personale si karismei, combinat cu asane yoga .Curs saptamanal, o sedinta pe saptamana, va rog sa-mi scrieti la;
  tudor.cornel.iosub@gmai.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Crearea siluetei ideale prin tehnica de influentare a subconstientului

Tratamentul obezitatii depinde de o apreciere       corecta a faptului ca aceasta este o problema de nutritie si cauza ei este un aport ex...