miercuri, 31 august 2016

Fericirea in cuplu

va continua si necesita corecturi

În fiinta umana exista cinci centri fundamentali: înainte de toate, cel INTELECTUAL care e cel mai utilizat pentru a studia. Al doilea e cel EMOTIONAL, pe care îl avem în inima. Al treilea este cel MOTOR, care se afla în partea superioara a coloanei vertebrale. Al patrulea este centrul INSTINCTIV, care se afla în partea inferioara a coloanei vertebrale. Si al cincilea este, propriu-zis, cel SEXUAL. Acesti cinci centri sunt fundamentali pentru toate activitatile umane.
De multe ori, un barbat traieste fericit cu femeia lui, o iubeste; totusi, el simte ca ceva lipseste. Într-adevar, se poate întâmpla ca cineva sa nu se simta complet cu sotia lui. Se poate ca ea sa umple activitatile centrului Emotional, dar se poate sa nu fie complementari mental sau sexual si, întâlnind o alta femeie, se poate ca sa fie complementari, si atunci se produce ceea ce numim ADULTER.
Cu aceste cuvinte nu vreau sa laud adulterul, nu, pentru ca e absurd, însa asa vad cauza adulterului. Odata, într-o sala, erau câteva femei adultere care beau. Una dintre ele, fiind ametita, a spus: Traiasca adulterul!.
De multe ori, daca cineva din cuplu nu ajunge sa se completeze cu celalalt în totalitate în cei cinci centri, atunci e posibil sa-si gaseasca complementul într-o alta persoana si de aici, deriva ceea ce numim adulter.
Sa presupunem ca un barbat e complementul unei femei din punct de vedere emotional, însa nu si sexual. Se poate întâmpla sa întâlneasca o femeie cu care sa se completeze sexual. Sa presupunem ca un barbat se completeaza cu o femeie din punct de vedere mental, dar nu si emotional. Se poate întâmpla sa întâlneasca o femeie care sa îl completeze emotional. Se poate si ca, în lumea obiceiurilor, un barbat sa nu se completeze cu femeia lui. E posibil, de asemenea, ca el sa se întâlneasca cu o alta femeie, cu care sa se completeze în lumea obiceiurilor centrului Motor. Aceasta e cauza intrinseca a atâtor si atâtor adultere care dau nastere divorturilor.Dupa cum va spun, nu vreau sa laud adulterul, pentru ca asta ar fi absurd, nici nu sunt de acord cu acea femeie care striga în orgia celebra Traiasca adulterul!, nu , prietenii mei, nu sunt de acord cu asta. Noi, aici, doar studiem în mod colegial problema sexuala si nu am putea lasa la o parte tema adulterului.
Cred ca cel mai bun lucru pentru un barbat e sa-si gaseasca o femeie cu care sa se completeze în centrul intelectual, emotional, în centrul motor sau în lumea obiceiurilor, în centrul instinctelor si în sex. Adica,perechea ideala, cuplul perfect. Eu cred, în acelasi timp, ca lucrul ideal pentru o femeie ar fi sa gaseasca un barbat cu care sa se completeze total, atunci ar fi o adevarata fericire.
Un altul dintre motivele cele mai grave pentru care nu exista fericire e tema Temperamentului. Un barbat cu un temperament ardent nu va putea niciodata sa fie fericit cu o femeie care e un colos de gheata; pur si simplu, nu. Simplul fapt de a merge sa o sarute si în acel moment ea sa nu vrea aceasta e foarte grav. Ce am putea spune despre copulatia cu o femeie rece?
Amintiti-va de cartea care se intituleaza Sinohue Egipteanul. În acea vreme în Egipt,existau locuri pentru mumificari. Existau mai multe locuri murdare unde se aranjau cadavrele pentru mumificare si cei care lucrau în aceste locuri de mumificare emanau un miros urât pe unde treceau. Nici unei femei nu îi placea un astfel de barbat care mirosea atât de urât (mirosea ca un hoit). Stiti ce faceau acesti mumificatori? Se împerecheau cu cadavrele femeilor care se aflau în acele locuri. Vi se pare dezagreabila împerecherea cu morti? Dar asta se întâmpla în Egipt.

Bine deci, ce ati spune despre un om cu un temperament ardent care trebuie sa copuleze cu o femeie de gheata, cu un cadavru. Aceasta e ceva extrem de oribil.De asemenea, e sigur ca exista un temperament Bilios, persoane greoaie, neîndemânatice. De exemplu, o femeie cu un caracter greoi, stângaci în ceea ce face ar fi imposibil sa se înteleaga cu un barbat care are un temperament nervos. Aceasta e imposibil! În acelasi fel, e imposibil ca un barbat care are un temperament nervos sa poata sa se înteleaga cu o femeie foarte arzatoare.Asadar, tema temperamentelor e foarte importanta. Nu ajunge sa existe o CORELARE între diferitii centri ai MASINII ORGANICE, adica: Intelectual, Emotional, Motor,Instinctiv si Sexual, dar trebuie sa existe si o AFINITATE de TEMPERAMENTE. Doar asa, având o afinitate de temperamente si o perfecta inter-relatie între diferitii centri ai Masinii, va putea exista o autentica afinitate, care va produce FERICIREA.
Totusi, va vorbesc acum doar de Sexualitatea Normala. Supra-sexualitatea e diferita

Samael Aun Weor: Conferinta 􀀀Sexologie Transcendentala􀀀

Asadar aceste lucruri fiind spuse de un ilustru initiat,nu prea mai sunt multe de adaugat.Uneori insa tot prin intermediul informatiilor esoterice,metafizice si chiar din domeniul dezvoltarii personale lucrurile pot fi updatate,deoarece nu de putine ori s-a investit enorm intr-un cuplu,intr-o familie.In pofida faptului ca mai exista si alte potriviri in afara cuplului,este de dorit sa se faca cat se poate de mult,acolo unde deja s-au pus bazele unui intinerar de a merge impreuna,si mai ales unde s-a parcurs o buna bucata de drum.A relua acest drum este adeseori anevoios si constati ca nu mai dispui de resursele pe care le-ai avut la inceput.In acest caz,ti-a dori sa afli ce poate revitaliza o relatie,un cuplu ? Ce poate mari sansele ca acest cuplu sa capete coordonatele unui cuplu,familii armonioase care nu mai trebuie sa tanjeasca dupa dragoste,sexualitate,si impletire armonioasa in idei ?


Atunci cand nu au existat conjuncturile de a te potrivi pe toate nivelurile asa cum spune Samael Aum Weor,poate trece chiar si o viata intreaga pentru a constata ca rareori,uneori chiar niciodata ca nu ai atins acele momente exceptionale de intimitate,cand in mod magistral,esti racordat ca un diapazon la starile sufletesti ale celuilalt. De aceea nu vreau sa enumar nenumaratele momente cand cand atat sufletul tau,cat si al celuilat tipa dupa ''o gura de aer'',nenumaratele momente cand si unul si altul vorbesc dar nimeni nu asculta.De aici o serie intreaga de reprosuri,de certuri nesfarsite.Cine are dreptate ? Nimeni sau toti.De ce zic toti / Fiindca o societate intreaga invatam o serie intreaga de lucruri,chipurile fenomenale,si nu am invatat cele mai elementare lucruri,care pot pune cu adevarat motorul unei societati in actiune,la turatie maxima,fara gripari,fara opriri.O turatie maxima care sa te propulseze catre calatorii magice.

Vroiau sa se iubeasca dar nu prea stiau.Este poate una din frazele intalnite in unele carti de sexologie,poate de psihologie,sau kamasutra.Sunt foarte putine cursuri si sunt foarte putine informatii cu adevarat folositoare referitoare la modul in care sa traiesti in armonie cu persoana iubita.Am preluat adeseori niste invataturi perimate referitoare la coabitarea in cuplu,respectiv familie.Adeseori credem ca lucrurile vin de la sine,sau ar trebui sa vina de la sine.Ce e asa mare scofala sa traiesti in cuplu,intr-o familie,fara sa ne gandim ca asa cum ai o gradina la care tii si o ingrijesti,la fel de bine trebuie sa procedam si cu o relatie.Exista o buna analogie intre ingrijirea unei gradini,si ingrijirea unei relatii.Si una si alta cer atentie,dedicatie,intelegerea unor fenomene,si curatarea de buruieni.Sau mai bine zis sa nu lasi mult timp sa treaca, fara sa te ocupi de relatie, sa o cultivi si sa nu lasi sa se adune buruienile.Buruieni care cu timpul pot deveni tot mai greu de eradicat, devin tot mai multe si viguroase cu vremea.

Insa spuneam ca exista situatii cand lucrurile pot enorm de mult imbunatite printr-o ,intelegere,cultivare si armonizare a celor 5 centrii.Intelectual,emotional,motor,instinctiv si cel sexual.

In traditia esoterica exista deja cateva meditatii de armonizare a  acestor centrii.Exista abordari prin prisma dezvoltarii personale,exista meditatie de cerere a unor raspunsuri din partea sursei tale interioare.Aceste raspunsri pot fi adeseori cele mai viabile si pertinente,intrucat vin dintr-un loc in care CINEVA vede intreg ansamblul,si va sti sa ne faca sa potrivim piesele din acest puzzle al vietii.Exista meditatie de polarizare intre doua persoane de sex opus,potentand in felul acesta foarte mult atractivitatea dintre cei doi.Uneori anumite discutii lasate in urma,sau prea fierbinti pentru a fi discutate,pot elibera o mare cantitate de resentimente,revitalizand in felul acesta o relatie,evident atunci cand in sfarsit avem curajul sa ''luam taurul de coarne'' si sa ne asumam cu toata responsabilitatea niste discutii cu adevarat sufletesi.Aici adeseori un psiholog specializat poate creea minuni,punandu-i fata in fata,fiindca singuri exista sanse minime sa indrazneasca vreodata.Stiati ca in acest sens,o scrisoare cu ''ce te doare'' scrisa totusi cu dragoste si lasata pentru a fi vazuta de celalalt adeseori poate face minuni ?
Nu de putine poti remarca ca un cuplu reprezinta un ansamblu atat de complex incat pentru buna functionare a lui este necesara o intreaga echipa de specialisti.Un psiholog,un sexolog,un metafizician sau parapsiholog,un consilier al dezvoltarii personale.Este ciudat nu? Poate ca putini s-au gandit ca un cuplu,familie,relatie merita intradevar aceasta considerabila atentie.Dar noi ne aflam intr-o tara,in care primeaza in primul rand grija zilei de maine..Asa ca cele enumerata raman un lux pe care si-l pot permite putini.Si totusi si pentru cei cu venituri modeste exista solutii.

Nu am pretentia sa pot completa sau substitui aceasta lista de specialisti,sau sa le reduc atributiunile.Insa stiu ca prin prisma informatilor acumulate si a unor insusiri parapsihologice adeseori s-au obtinut rezultate destul de bune.Nu exista un panaceu pentru nimic,dar exista mijloace de  a imbunatati orice,mai ales acolo unde exista pasiune.

Exercitiu; Ce va doriti de la o relatie ?

Luati o foaie de hartie si impartiti-o pe doua coloane;pe prima coloana scrieti tot ce nu va place la o relatie.Scrieti idee dupa idee,Bun, acum dupa ce ati terminat,uitati-va la prima idee cu ce nu va place.Si ganditi-va la opusul ei.De aici reiese ce va doriti cu adevarat.Aceasta o treceti in coloana a doua.Odata ce ati aflat opusul ei,practic ce vreti de la o relatie,taiati-o pe cea din prima coloana.Si continuati asa cu toate ideile din prima coloana,trecand imediat opusul lor in a doua coloana.

Ok, ati aflat ce vreti,ceea cea adeseori duce la o clarificare a vietii.Acum vin si provocarile.Cum puteti face ca acele obiective,respectiv dorinti sa devina reale.Cum mai puteti repara o relatie? Cum o puteti imbunatatii? Dar nu in ultimul rand cum puteti avea o relatie ,pentru ca adeseori si acest lucru este o problema nu pentru putini .

Se spune ca 95 % dintre oameni creeaza problemele societatii si doar 5 % le rezolva.Un cuplu armoinios poate devenii insa un rezonator al armoniei pentru foarte multa lume din jur.

Am spus deja. Aveti nevoie de oameni care au studiat si performeaza in acest tip de solutii pentru astfel de provocari.
Eu considerandu-ma unul dintre acestia va ofer o suma de pachete care pot atinge diverse teme.Si ma refer in primul rand la acele teme unde am obtinut efectiv si rezultate,mai ales in calitate de parapsiholog.Uneori atributiile uni parapsiholog pot fi restranse,acesta intelegand rolul celor enumerati cu  competentele necesare.Alteori insa un parapsiholog poate juca un rol major in diverse situatii prin prisma unor informatii ce pot actiona dintr-o suma de cauze mult mai profunde,directionand intr-un mod aproape''magic'' punerea in actiune a a unor principii si forte arhetipale..

                                        Rugaciune pentru a gasi un suflet pereche

Doamne Dumnezeule,

Te rog pe Tine şi pe îngerii iubirii să mă ajutaţi să am o relaţie minunată de dragoste cu sufletul meu pereche. Vă rog să mă îndrumaţi să-mi găsesc sufletul pereche, să mă ajutaţi să-l întâlnesc şi să ne bucurăm unul de altul cât mai curând. Vă cer ajutorul pentru a crea condiţiile să pot avea această minunată relaţie sufletească chiar acum. Vă rog să mă ajutaţi să-mi vindec orice blocaje mentale, trupeşti sau emoţiona le, care m-ar face să mă tem de iubirea cea mare. Vă rog să mă ajutaţi să aud şi să urmez îndrumările divine ce-mi vor permite să găsesc şi să mă bucur de această relaţie sufletească. Ştiu că sufletul meu pereche mă caută cu aceeaşi ardoare cu care şi eu îl caut pe el. Amândoi Vă rugăm să ne ajutaţi să ne întâlnim, să cunoaştem şi să acceptăm binecuvântările marii iubiri. 

- se spune de trei ori din toata inima, cu Inima...

Multumesc, Multumesc, Multumesc, AMIN!

Consultant hipnotist-(Membru al asociatiei americane de hipnoza NGH)
Reabilitolog psiho-informational (certificat in practicile si terapiile psiho-informationale de catre ACADEMY OF COSMOHUMANISM INTERNATIONAL AND EUROPEAN INFORMATIZATION ACADEMY)
jurnalist 
Instructor Yoga

In vederea formarii unor grupe pentru activarea potentialitatilor  creierului, armonizarea vietii sexuale in cuplu, amplificarea fortei personale si karismei, combinat cu asane yoga. 
Curs saptamanal, o sedinta pe saptamana, va rog sa-mi scrieti la;
  tudor.cornel.iosub@gmai.com

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu