vineri, 12 august 2016

Un barbat fascinant? Da, un barbat continent


Unii bărbaţi par a avea un magnetism special prin care atrag atenţia. Ei par că umplu întreg spaţiul în care intră şi magnetizează toate privirile. Ei manifestă o stare de fascinaţie. Bărbaţii puternici îi privesc cu admiraţie şi respect, în timp ce bărbaţii cu personalitate slabă îi privesc cu invidie sau sunt intimidaţi.



Femeile sunt răvăşite de un asemenea bărbat. Îi recunosc puterea, indiferent dacă sunt conştiente sau nu de aceasta. Sunt atrase de el din punct de vedere fizic, chiar dacă trăsăturile sale nu sunt de actor de televiziune, dar el emană prin toată fiinţa sa o forţă şi o masculinitate care sunt de-a dreptul irezistibile pentru femei. El este cel care inspiră imaginaţia femeilor. Aceşti bărbaţi au o charisma specială care fascinează.



Dar să vedem ce înseamnă de fapt a fascina.


"A fascina" înseamnă a avea o mare putere de atracţie, charisma, seducţie exercitată asupra altor fiinţe umane cu ajutorul unei energii subtile gigantice. Aceasta are drept consecinţă imediată atracţia irezistibilă a unei alte persoane şi chiar captivarea, seducerea celuilalt, care uneori se manifestă printr-o stare limită în care câmpul conştiinţei sale se îngustează foarte mult. Fiinţa umană în cauză fiind literalmente absorbită de o altă persoană, fără a fi hipnotizată în mod direct, este profund impresionată şi ajunge să fie aproape incapabilă să se desprindă de fiinţa umană de a cărei prezenţă este copleşită. În aceste cazuri avem de-a face cu o energie uriaşă care o dată manifestată, generează în alte fiinţe umane o stare de fascinaţie, de seducţie. Aceste aspecte au fost evidenţiate de ştiinţa modernă prin fotografierea aurei energetice şi prin corelarea mărimii acesteia cu fenomenele de fascinaţie ce apar la anumite persoane. Persoanele cu o aură energetică mare vor exercita în mod instantaneu fenomene de fascinaţie asupra altor persoane.

În momentul în care se manifestă această fascinaţie rezultă o suspendare aproape totală, sau chiar totală, a activităţii mentalului la fiinţa care este fascinată. Continenţa amoroasă este una dintre modalităţile cele mai eficiente prin care un bărbat îşi poate mări charisma, deoarece în loc să se descarce şi să piardă energia erotică el o transmută şi o sublimează pe nivelele superioare ale fiinţei sale, ceea ce conduce la o mărire a stării de energizare a întregii sale fiinţe la nivel fizic şi subtil. Prin practica continenţei amoroase bărbatul dispune de energii subtile gigantice care apoi le orientează către domeniile în care are nevoie să le folosească, dar în jurul său se va manifesta un câmp de forţă virilă de o frecvenţă electrizantă, prezent în mod spontan şi continuu în jurul său, care dă senzaţia de focar lăuntric centrifug. De asemenea, aceşti bărbaţi se pot recunoaşte după intensitatea şi puterea cu totul excepţională a privirii care, în cazul lor, electrizează şi hipnotizează spontan. Ei posedă un echilibru emoţional foarte mare şi sunt realişti. Atracţia lor este datorată şi trăirilor pozitive şi a unei bune imagini despre sine şi despre proiectele lor de viaţă. Acceptându-se aşa cum sunt, pe ei înşişi, dar şi pe ceilalţi, din punctul de vedere al trăirilor emoţionale libere, necenzurate şi realiste, atunci, în mod automat, devin atractivi. Există foate mulţi bărbaţi care sunt armonioşi din punct de vedere fizic, care satisfac toate criteriile estetice, dar care nu trezesc atenţia, care nu sunt cu adevărat charismatici. Nu ajunge ca un bărbat să arate bine doar în exterior, pentru a fascina femeile el trebuie să aibă acea forţă masculină care să atragă în mod inelucabil.


Continenţa sexuală conduce la ceea ce în psihologia modernă a fost denumită superpotenţă, iar aceasta nu ţine decât de controlul energiei erotice. Bărbatul care manifestă asemenea stare are succes în domeniul de activitate pe care şi l-a ales deoarece are o încredere desăvârşită în capacităţile sale şi suficientă energie subtilă cu ajutorul căreia să poată împlini ceea ce şi-a propus.


Svetlana Sauciuc



Sper ca v-am atras atentia.Cu siguranta orgoliul nostru masculin nu va accepta atat de usor faptul ca nu suntem noi acest barbat,sau nu in totalitate conform articolului.Continenta sexuala merge mana in mana cu atractia pentru simplul fapt ca odata ce ti-ai transmutat si sublimat energia de baza,sexuala,se amplifica energii ca tejas,ojas,energii care sporesc considerabil campul de masculinitate.Dimpotriva atunci cand nu suntem continenti si actul erotic este insotit de ejaculare,campul partenerei tinde sa acapareze campul barbatului,datorita diminuari tejasului masculin,rezultand de aici o vlaguire si efeminare a barbatului.Evident par notiuni tehnice, dar cu sigurant veti avea nevoie si de aceste notiuni pentru a va spori enorm masculinitatea.Si numai odata cu practica si intelegerea unor notiuni,va vati intoarce unii dintre voi varsta,putand ca intr-un an de zile sa va intoarceti varsta biologica cu 10 ani.
Dar ce spuneti de convingerea ca nu aratati nicium bine,ca nimic din ce aveti nu va avantajeaza.Nici nu se pune problema acelui fizic aratos,desi evident nu strica sa lucram si corpul,oricat am parea de dezavantajati.De ce eu nu i-au in considerare prea mult fizicul ? Fiindca noi lucram direct cu fortele subconstiente arhetipale care impacteaza psihicul unei femei mult mai puternic decat  felul in care arati, atat timp cat nu ne referim la disproprtionare grava a fetei sau corpului.


Va spun toate aceste lucruri in calitate practicant tantric,yoghin si de chi kung.Am parcurs multe curente spirituale pentru a intelege aceste cunostinte si a mi le insusi.Curente ca alchimie tantrica,Shivaism,tai chi,chi kung.Uneori aceste informatii mi le-am completat cu carti ca Biotransformari sub influenta psihicului.Alteori am inteles ca si un script de hipnoza bine intocmit te poate duce pe aproape de aceasta zona a fascinarii masculine.Am inteles ca sunt tehnici parapsihologice care pot scurta enorm drumul spre fascinatia masculina,sau ca exista o runa nordica care iti poate amplifica masculinitatea.
Insa acum doar incercati sa va imaginati cumulul acestor informatii puse cap la cap si insusite,respectiv lucrate.

Poete ai peste 50 de ani si tu crezi ai iesit din uz. Depinde,daca corporal inca te pastrezi bine, sunt destule sanse sa rivalizezi chiar cu un asa zis machoman care este in puterea varstei.De ce ? Simplu,informatia inseamna putere,plus ca am zis ca la un moment dat iti poti intoarce varsta cu ceva timp.

Acest drum imi este extrem de cunoscut intrucat sunt 25 de ani de cand acest lucru m-a interesat maxim.
Am rezultate minunate cu cei care au avut indrazneala sa ia taurulul de coarne si sa porneasca si pe acest drum atat de fascinant pentru a fascina.

Cu siguranta si eu am avut enorm de invatat si mai am de invatat de la toti cei cu care lucrez.Si va pot spune ca atunci cand mai multi barbati fac exercitii de respiratie la unison,Salutul soarelui la unison,energia masculina se multiplica.Insa la fel de bine se poate lucra si individual si se pot creea energii puternice prin rezonanta.Aici totul depinde de afinitatea si preferinta fiecaruia.Energiie vor fi diferite ca nuanta in ambele cazuri, dar la fel de puternice.

De asemenea nu va ganditi ca eu as incerca sa va fiu vreun model de masculinitate.Acest lucru nu ma intereseaza si nu mi l-am propus.Eu pur si simplu detin un bagaj de informatii care va pot fi extrem de utile si care sunt functionale,probate..Altfel fiecare se raporteaza la ce model vrea,sau pur si simplu se gandeste la versiunea lui cea mai buna,adica chiar propria persoana
unde ar putea avea toate aceste calitati.





Cine vrea să îngenuncheze sau să distrugă o societate, distruge înainte de toate arhetipul masculin divin. Acest arhetip constituie germenele de dumnezeire care a fost dat fiinţei umane, pentru a duce, dintr-o etapă istorică în alta, modelul celest.


Capacitatea de a te transfigura si a te raporta ia supremul arhetip masculin SHIVA,va atrage cu sine efecte nebanuite ale masculinitatii.

Pentru cei care simt,au inteles si cred ca au afinitate cu cele spuse de mine si isi doresc acest gen de antrenament imi pot trimite scrie pe adresa de email tudor.cornel.iosub@gmail.com

vezi si;http://vitalitatemaxima.blogspot.ro/2016/08/de-unde-izvoraste-cu-adevarat-forta.html

Consultant hipnotist-(Membru al asociatiei americane de hipnoza NGH)
Reabilitolog psiho-informational (certificat in practicile si terapiile psiho-informationale de catre ACADEMY OF COSMOHUMANISM INTERNATIONAL AND EUROPEAN INFORMATIZATION ACADEMY)
jurnalist 
Instructor Yoga


In vederea formarii unor grupe pentru activarea potentialitatilor  creierului, armonizarea vietii sexuale in cuplu, amplificarea fortei personale si karismei, combinat cu asane yoga. 
Curs saptamanal, o sedinta pe saptamana, va rog sa-mi scrieti tudor.cornel.iosub@gmail.com

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu