marți, 27 septembrie 2016

Dansul cosmic a lui Shiva si fizica



Fizica a atins ultima frontieră: spiritul uman


Ştiinţa a pornit în cercetarea ei de la misterele naturii exterioare şi a ajuns acum în faţa celui mai mare mister: cel al conştiinţei umane. Începând cu Eddington, Jeans, Max Planck, Einstein, Shrodinger, Niels Bohr, Heisenberg şi alţi mari fizicieni ai sec. al XX-lea, tendinţa spre un misticism filosofic al savanţilor s-a accentuat de-a lungul ultimelor decenii.

Plecând de la spaţiu, timp şi gravitaţie, Eddington a fost unul dintre primii fizicieni care a intuit necesitatea studiului misterului uman în cadrul celui al naturii fizice: „Teoria relativităţii a trecut în revistă întregul domeniu al fizicii. A unificat marile legi, care prin precizia formulării şi exactitatea aplicaţiilor sale au dobândit un loc de seamă în cunoaşterea umană. Şi totuşi, în privinţa naturii esenţiale a lucrurilor, această cunoaştere este doar o scoică goală - o formă a simbolurilor. Este cunoaşterea formei structurale şi nu cunoaşterea conţinutului. Acest conţinut necunoscut, prezent în toată lumea fizică, trebuie să fie substanţa conştiinţei noastre… 
Am găsit urme de paşi pe ţărmurile necunoscutului. Am elaborat teorii una după alta, pentru a descoperi originea lor. Şi iată că, în sfârşit, am reuşit să aflăm fiinţa care le-a creat. Şi, spre surprinderea noastră, urmele ne aparţin.”

Experienţele mistice: noul obiect de studiu al fizicii

Marele savant Fritjof Capra susţine, în lucrarea sa celebră „Tao al fizicii”, că elementele cheie, fundamentale ale tuturor filosofiilor orientale sunt identice cu cele ale fizicii moderne. Mai mult decât atât, „gândirea orientală, gândirea mistică oferă o bază filosofică relevantă teoriilor ştiinţei contemporane.” Capra a urmărit să redea ştiinţei imaginea unei discipline aflate în căutarea adevărului, ce pune accent pe moştenirea spirituală a umanităţii.

„Există o armonie esenţială între spiritul înţelepciunii orientale şi ştiinţa occidentală. Fizica modernă depăşeşte cu mult nivelul tehnologic, iar „Tao al fizicii” poate fi privită ca o cale către cunoaşterea spirituală.” Cercetările fizicienilor au plecat, de la general la particular, de la mare la mic. Capra afirmă: „Călătoria către o lume infinit de mică a culminat cu pătrunderea în lumea atomilor. Sondând în interiorul atomului şi cercetându-i structura, ştiinţa a depăşit limitele imaginaţiei noastre senzoriale. Dincolo de acest punct, argumentele logice nu mai erau atât de sigure. Precum misticii, fizicienii se confruntau cu o experienţă non-senzorială a realităţii. Şi, ca şi ei, au trebuit să facă faţă unor aspecte paradoxale ale acestei experienţe. Din acel moment, modelele şi imaginile fizicii moderne au devenit asemănătoare celor ale filosofiei orientale.”

Există o unică Realitate pe care noi o numim diferit

În stările divine superioare de conştiinţă atinse în urma meditaţiei yoghine profunde, fiinţa umană pătrunde profund în natura sa interioară esenţială. Această adâncire o face capabilă să devină conştientă, printr-o magică oglindire, de unitatea existentă în întregul univers. F. Capra afirmă: „Cea mai importantă caracteristică a viziunii orientale asupra universului - s-ar putea spune chiar esenţa ei - este conştiinţa unităţii şi a interrelaţionării între toate fiinţele, fenomenele şi evenimentele. Tradiţiile orientale se referă în mod constant la această realitate indivizibilă ultimă, care se manifestă pe ea însăşi în toate lucrurile, şi căreia îi aparţin toate lucrurile. În hinduism este numită Brahman, în budism - Dharmakaya, Tao în Taoism, Dumnezeu în creştinism etc.”

Să vedem Absolutul mai presus de timp şi spaţiu

Atât ştiinţa cât şi tradiţiile spirituale vorbesc despre Realitatea Supremă ca transcenzând spaţiul, timpul şi cauzalitatea. „Toate evenimentele din spaţiu-timp sunt interconectate, dar legăturile nu sunt neapărat legături cauzale. Interacţiunile dintre particule pot fi interpretate în termeni de cauză şi efect doar când diagramele spaţiu-timp se citesc într-o direcţie definită, de exemplu de la bază către vârf. Când sunt considerate ca făcând parte dintr-un sistem cvadridimensional, fără vreo direcţie temporală definită ataşată, nu va exista „înainte” şi nici „după”, şi nu există cauzalitate.” Potrivit noţiunilor noastre obişnuite despre spaţiu şi timp, cauzalitatea este o idee limitată la un anumit domeniu sau experienţă a lumii fenomenale şi care trebuie să fie abandonată atunci când această experienţă îşi schimbă în noua perspectivă condiţiile de manifestare. În mod similar, misticii orientali susţin că, în procesul de transcendere a timpului, ei transcend de asemenea lumea cauzei şi a efectului. Marele yoghin Swami Vivekananda spunea: „Timpul, spaţiul şi cauzalitatea sunt precum ochelarii prin care este văzut Absolutul... În Absolut nu există nici timp, nici spaţiu, nici cauzalitate.”

Yoga desface lanţurile cauzalităţii

F. Capra continuă: „Tradiţiile spirituale orientale arată diferite modalităţi de a trece dincolo de experienţele obişnuite temporale şi de eliberare din lanţul cauzelor şi efectelor - roata KARMA-ei. S-a spus de aceea că misticismul oriental este o eliberare din timp.” Căile spirituale orientale, şi printre acestea yoga în special, le arată celor care se angrenează perseverent în ele modalităţi specifice, secrete, de antrenament sub forma metodelor şi tehnicilor spirituale practice prin care se poate transcende experienţa obişnuită a timpului şi astfel aspirantul se poate elibera de lanţul cauzei şi al efectului. Tocmai de aceea s-a afirmat de foarte multe ori de către marii yoghini iluminaţi şi înţelepţi că spiritualitatea orientală oferă premizele şi dăruieşte aspirantului perseverent starea extatică de decondiţionare, care face posibilă eliberarea de lanţul determinărilor cauzale. Fizica modernă poate uneori facilita înţelegerea într-o oarecare măsură a acestor aspecte enigmatice. Ea poate ilustra prin analogii teoriile yoghine care transcend noţiunile obişnuite de spaţiu şi timp.

Capra afirmă: „Fizicienii au urmărit să unifice câmpurile celor patru tipuri de interacţiune cunoscute (gravitaţională, electromagnetică, nucleară tare şi nucleară slabă) într-un singur câmp fundamental care cuprinde toate fenomenele fizice. Einstein, în particular, şi-a petrecut ultimii ani din viaţă căutând un astfel de câmp unificat. Brahman de la hinduşi sau Dharmakaya de la budişti ori Tao din Taoism poate fi considerat ca fiind câmpul unificat ultim, de unde pornesc nu numai fenomenele studiate în fizică, ci şi tot ceea ce există.”

Un nou început

În viziunea tradiţiei spirituale orientale, Realitatea ultimă care cuprinde toate fenomenele este dincolo de forme şi mai complexă decât ar putea arăta orice descriere. De aceea, se spune adesea că este lipsită de orice atribut, de orice nume şi formă, beatifică. Această vacuitate beatifică nu trebuie luată pur şi simplu drept nimic. Ea este din contră esenţa ultimă a tuturor formelor şi surselor vieţii. Tocmai de aceea, Upanishadele spun: „BRAHMAN (DUMNEZEU) este viaţa. BRAHMAN (DUMNEZEU) este Universul.BRAHMAN (DUMNEZEU) este bucurie. BRAHMAN(DUMNEZEU) este vacuitatea eternă dătătoare de extaz…”

Conform cu aceasta, Fritjof Capra spunea: „În fizica modernă, tema conştiinţei a fost ridicată în legătură cu observarea fenomenelor atomice. Teoria cuantică a arătat foarte clar că aceste fenomene pot fi înţelese doar ca legături dintr-un lanţ de procese, al cărui final se află în conştiinţa observatorului uman.” În lucrarea „Simetrii şi reflecţii - Eseu ştiinţific”, fizicianul Eugene Wigner nota: „Nu este posibil să formulăm legile teoriei cuantice într-un mod complet, fără a ne referi la conştiinţă.”

„O astfel de ipoteză deschide posibilităţi uluitoare pentru o interacţiune directă între fizică şi misticismul oriental. Înţelegerea conceptului de conştiinţă şi al legăturii sale cu universul este punctul de plecare al tuturor experienţelor mistice... Dacă fizicienii doresc cu adevărat să includă natura conştiinţei umane în aria lor de cercetare, atunci un studiu al ideologiei orientale le poate asigura cu uşurinţă un punct de vedere stimulant”, susţine Capra.

De la a patra dimensiune în sus

Înţelepţii orientali şi yoghinii sunt capabili să experimenteze stări superioare de conştiinţă în care ei pot să pătrundă dincolo lumea noastră tridimensională pentru a percepe şi cunoaşte o realitate mult mai înaltă, multidimensională. Astfel, maestrul yoghin Aurobindo vorbeşte despre o „transformare subtilă care face ca privirea "să vadă" cea de-a patra dimensiune”.

„Percepţia spirituală a unei dimensiuni mai înalte este atinsă prin integrarea unei experienţe pe diferiţi centri şi nivele de conştiinţă. De aici indescribilitatea anumitor experienţe de meditaţie yoga în planul conştiinţei tridimensionale şi prin intermediul sistemului logicii care reduce mult posibilitatea de exprimare creând impunerea unor limite mai îndepărtate asupra proceselor gândirii." Lama Anagarika Govinda

Explorarea lumii subatomice în secolul al XX-lea a revelat natura dinamică, intrinsecă a materiei. Interacţiunile permanente dintre particulele subatomice implică un flux neîncetat de energie subtilă care se manifestă el însuşi ca un schimb de particule; un joc dinamic, misterios în care elementele sunt create şi distruse clipă de clipă într-o continuă variaţie de modele energetice. Întregul univers este astfel angajat într-o mişcare neîncetată şi pulsează ritmic în perpetua sa transformare, într-un dans cosmic al energiei divine. Yoghinii şi înţelepţii Orientului au avut cu mult timp în urmă o viziune dinamică asupra universului, similară cu cea a fizicienilor moderni şi, în consecinţă, nu este surprinzător faptul că ei, de asemenea, au utilizat imaginea dansului divin pentru a exprima intuiţia lor în ceea ce priveşte ritmul şi vibraţia fundamentală ce face să pulseze întregul univers. Metafora dansului divin, cosmic şi-a găsit exprimarea cea mai profundă şi cea mai frumoasă în hinduism în imaginea dansului lui SHIVA. Dansul divin al lui SHIVA simbolizează nu numai ciclurile cosmice ale creaţiei şi distrugerii, ci şi ritmul naşterii şi al morţii. SHIVA reaminteşte că toate formele manifestate ale lumii sunt MAYA (iluzie), iar El continuă să le creeze şi să le dizolve în fluxul neîncetat al dansului său.

Pentru fizicienii moderni dansul aparent misterios al lui SHIVA este dansul materiei subatomice. Această metaforă a dansului divin, cosmic unifică astfel vechea mitologie, arta religioasă, tradiţiile milenare Yoga şi fizica modernă a secolului al XX-lea. Ea este, aşa cum spunea fizicianului Coomaraswamy: „poezie, tradiţie spirituală, dar cu nimic mai puţin ştiinţă.”


Dansul lui SHIVA sub reflectorul ştiinţei


Iată cum descrie Fritjof Capra una dintre extraordinarele sale stări de conştiinţă:

„Stăteam pe malul oceanului într-o seară de vară, privind valurile care se rostogoleau, când deodată am devenit conştient de tot ce mă înconjoară având senzaţia că sunt angajat într-un uriaş dans cosmic. Fiind fizician, ştiam că nisipul, stâncile, apa şi aerul din jurul meu erau compuse din molecule şi atomi în stare de vibraţie, constând din particule care creează şi distrug altele prin interacţiune. Ştiam, de asemenea, că atmosfera pământului era continuu bombardată de raze cosmice, particule de înaltă energie, care suportă multiple ciocniri când pătrund în aer. Toate acestea îmi erau familiare din timpul cercetărilor mele în fizica energiilor înalte, dar până atunci experimentasem numai cu ajutorul graficelor şi a teoriilor matematice, în timp ce pe plaja unde mă aflam, experienţele mele deveniseră vii. Trăiam cascadele de energii care coborau din spaţiu, în sânul căruia particulele erau create şi distruse după o pulsaţie ritmică. Am trăit în acel moment viaţa atomilor, elementelor, ca şi a atomilor corpului meu, în cursul acestui dans cosmic de energie. Simţeam ritmurile şi auzeam sunetele. În acel moment precis am ştiut că era dansul lui SHIVA, Domnul divin al dansului.”

 sursa;yogaesoteric 

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu