Această dualitate oferă de fapt un avantaj minunat vieţilor noastre. Gândiţi-vă: dacă am avea părinţi şi profesori conştienţi care să servească drept minunate modele vii, angajându-se întotdeauna în relaţii frumoase cu ceilalţi membri ai comunităţii şi de pe urma cărora toată lumea să aibă de câştigat? Dacă mintea noastră subconştientă ar fi fost programată cu astfel de comportamente sănătoase, am putea avea succes în viaţă fără a fi măcar conştienţi de asta!
Mintea subconştientă nu deţine o conştienţă de sine similară celei posedate de mintea conştientă. Mecanismul ei este mai asemănător celui al unui tonomat încărcat cu programe comportamentale pregătite de pornire imediat ce apare semnalul corespunzător din mediu şi apasă pe butonul de selecţie. Dacă ne displace un anumit cântec din tonomat, cât ne va ajuta o discuţie în contradictoriu cu maşina pentru a-i reprograma lista de melodii? Când eram student am văzut de multe ori câte un coleg beat care înjura şi lovea tonomatul care nu îi răspundea la solicitări. La fel, trebuie să realizăm că ţipatul sau linguşeala din partea minţii conştiente nu poate schimba „discurile” comportamentale programate din mintea subconştientă. Odată ce realizăm lipsa de eficienţă a acestei tactici, putem înceta să ne angajăm într-o bătălie intensă cu mintea subconştientă şi să abordăm o modalitate clinică de reprogramare a ei. A te angaja cu subconştientul într-o luptă este la fel de inutil ca lovitul cu piciorul în tonomat.
Acesta este un mesaj greu de admis deoarece unul dintre programele pe care majoritatea dintre noi le-am preluat când eram copii e că „puterea voinţei este admirabilă”. Aşa că încercăm iar şi iar să nu ţinem seama de programul subconştient. Astfel de eforturi au parte de obicei de diferite grade de rezistenţă, pentru că celulele sunt obligate să urmeze programul subconştient. Tensiunea dintre puterea de voinţă conştientă şi programele subconştiente poate duce la dezordini neurologice grave. O imagine care reprezintă pentru mine un motiv puternic pentru care nu ar trebui să provocăm subconştientul provine din filmul Shine. În filmul bazat pe o poveste adevărată pianistul australian David Helfgott îşi sfidează tatăl plecând la Londra să studieze muzica.
Tatăl lui David, un supravieţuitor al Holocaustului, programase mintea subconştientă a fiului său cu credinţa că lumea este un loc nesigur, că viaţa i-ar putea fi ameninţată dacă se va expune prea mult exteriorului. Tatăl insista că fiul său este în siguranţă numai dacă se află în apropierea familiei. În ciuda programării neobosite a tatălui său, David ştia că era un pianist de primă clasă care avea nevoie să se rupă de părinţi pentru a-şi realiza visul. În Londra, Helfgott a participat la o competiţie în cadrul căreia a interpretat „Al treilea concert pentru pian” al lui Rahmaninov, piesă notorie pentru dificultatea sa. Filmul arată conflictul dintre mintea sa conştientă, dornică de succes şi mintea subconştientă, preocupată de faptul că a fi vizibil, a fi recunoscut pe plan internaţional reprezintă o ameninţare la adresa vieţii sale. În timp ce interpretează cu broboane de sudoare căzându-i de pe frunte, mintea conştientă a lui Helfgott luptă pentru a păstra controlul, iar mintea subconştientă, înfricoşată de posibilitatea de a câştiga competiţia, încearcă să preia controlul corpului. Helfgott se forţează conştient să se controleze tot timpul concertului, până la ultima notă. El leşină apoi, zdrobit de consumul de energie necesară luptei împotriva programării sale subconştiente. Pentru acea „victorie” asupra subconştientului el plăteşte un preţ mare: când îşi revine, este nebun. Mulţi dintre noi ne angajăm în bătălii mai puţin dramatice cu mintea subconştientă când încercăm să anulăm programarea primită când eram copii. Uitaţi-vă la abilitatea noastră de a căuta slujbe la care eşuăm sau de a rămâne într-un loc de muncă pe care îl urâm, deoarece nu „merităm” o viaţă mai bună
sursa net
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu