sâmbătă, 21 martie 2015

Ce plante iti pot alunga rapid insectele din casa


În loc să cheltuieşti o avere pe produse care să le îndepărteze, îţi spunem ce plante îţi pot alunga rapid insectele din casă, potrivit libertatea.ro. 

Busuiocul alungă muştele. Pune bucheţele de busuioc în dreptul ferestrelor. În acest mod, nici o muscă nu-ţi va mai intra în casă. 

Cum vine vara, ne trezim în casă cu furnici care mişună, cel mai adesea, lângă uşa de la balcon. Menta are puterea de a le alunga, deoarece aceste insecte nu suportă nici mirosul, nici gustul acestei plante. 

Atunci când intră în casă, fluturii de noapte pot fi extrem de deranjanţi. Frunzele de pelin te pot ajuta însă să scapi de ei. 

Gândacii de bucătărie se înmulţesc foarte repede, iar dacă nu iei măsuri urgente, îţi vor invada spaţiul. Un remediu excelent împotriva acestora e dafinul. Presară foi de laur prin colţurile bucătăriei. Ar fi bine să mai pui câteva şi pe dulapuri. Gândacii nu suportă mirosul dafinului. 

Frunzele de nuc ţin ţânţarii la distanţă, iar moliile nu suportă levănţica.

vineri, 20 martie 2015

Metoda naturista dacica

Medicina naturista dacica. Va prezentam in premiera o tehnica straveche de vindecare, practicata de stramosii nostri din mosi stramosi: SEMNUL DACIC.

Este vorba de folosirea mainii pe post de releu, pentru conectarea la cimpul morfo-cuantic al Vietii. Dacii au descoperit ca ridicind mina la un unghi mai mare de 90 de grade fata de verticala, aceasta devine un Releu Tesla capabil sa capteze Energia Libera (Dumnezeiasca) disponibila in tot Universul.

I se spune Releu Tesla pentru ca cercetatorul de origine daca, Nicolae Tesla (Teslea, nume de taran romin autentic) a descoperit principiul si aplicarea sa la scara industriala. Pentru aceasta a fost si omorit de aceiasi care l-au omorit si pe geniul Eminescu.

Aceasta capacitate extraordinara pe care v-am descris-o aici ar permite obtinerea de energie INFINITA si vindecarea TUTUROR BOLILOR. Pagini lipsa din Biblie, dar care s-au pastrat in arhivele secrete ale Dacilor Liberi dezvaluie ca si Mintuitorul Iisus Hristos folosea acelasi procedeu pentru canalizarea bioenergiei duhovnicesti. Se aduna cu apostolii deasupra bolnavului si facea Semnul Dacic, si paralizatul sau mortul brusc se ridica si umbla. Minune!

Dar industria energetica (Big Oil) si industria farmaceutica (Big Pharma) au creat niste antene pe nume HAARP, menite sa bruieze cimpul morfo-cuantic al vietii incit sa nu poata fi captata decit o foarte mica parte din energie.

Medicii daci recomanda sa practicati Semnul Dacic cit de des cu putinta. Se recomanda mai ales copiilor si tinerilor. Tonic general, stimuleaza pofta de mincare si apetitul sexual, intareste sistemul imunitar, combate oboseala, stress-ul si duhurile necurate.

 Sanatate! Ca-i mai buna decit toate.

Prezentare Coral Club International

miercuri, 18 martie 2015

Lucruri Uimitoare pe care le Poate face Corpul


Din cauza vieții tor mai agitate pe care o avem, este de mirare că ne amintim să respirăm și să mâncăm. Oamenii uită să-și privească propriul corp ca pe un ansamblu complex de fenomene.

Trupul uman este, fără îndoială, o mașinărie complicată, dar foarte bine pusă la punct. Vă oferim mai jos câteva exemple de acțiuni pe care acesta le face, fără ca noi să fi avut habar de ele.

Rinichii gustă, la propriu, urina pentru a depista toxinele. Receptorii gustului nu se află doar la nivelul feței. În ultima decadă, oamenii de știință au descoperit, chiar și spre surpriza lor, că aceste celule specializate în descoperirea gustului se află în țesuturile diferitelor organe, printre care și rinichii, splina, inima, căile respiratorii și în globulele roșii.

Inițial s-a crezut că este vorba despre o anomalie în organism, însă acum teoria devine tot mai interesantă: întregul corp gustă și miroase mediul care îl înconjoară.
În cazul rinichilor, receptorii se află într-un grup de celule numite macula densa. Această zonă reglează rata de filtrare și, implicit, producția de urină, însă prezența acestor receptori sugerează că, de fapt, aceștia, miros sau gustă urina ca într-o analiză chimică a toxinelor.


Creierul tău are mai multe sinapse decât stele în galaxie. O bună perioadă de timp, oamenii de știință au estimat că în creierul uman se află aproximativ 100 de miilarde de neuroni. Teoria a fost demontată cu un studiu recent care a presupus punerea uneor creiere într-un belnder și apoi analizarea microscopică a acestora. Cifra rezultată în urma analizei a fost de numai 86 de miliarde de neuroni. Așa că, potrivit teoriei respective, am fi cam o adunătură de idioți.

Dar specialiștii au mers mai departe cu analiza și au obesrvat sinapsele – conexiunile dintre neuroni, care formează o rețea deosebit de complexă. Numărul acestor sinapse este amețitor – 100 de trilioane, spun specialiștii, o cifră de 1000 de ori mai mare decât totalul stelelor care formează galaxia Calea Lactee.

Auzul tău este atât de sensibil încât poate distinge…temperatura. Domeniul cercetării evoluției umane a avansat atât de mult încât descoperiri revoluționare în acest sens apar de la o zi la alta.

Una dintre aceste descoperiri vizează urechile. Cercetătorii au pornit de la forma ciudată a acestora, cu falduri și cute, care ajută la detectarea suntetor dintre cele mai fine.

Desigur, astea sunt lucruri de mult știute. Dar dacă v-am spune că urechile detectează nu doar sunete, ci și temperatura? Probabil ați râde, însă cercetătorii spun că treaba este cât se poate de serioasă.

Un studiu realizat recent în Marea Britanie vine să demonstreze această teorie. Participanții la experiment au fost rugați să estimeze, cu ajutorul urechilor, anumite tempraturi. Rezultatul studiului a arătat că 96% dintre voluntari au estimat corect temperaturile.

Libertatea


Consultant hipnotist-(Membru al asociatiei americane de hipnoza NGH)
Reabilitolog psiho-informational (certificat in practicile si terapiile psiho-informationale de catre ACADEMY OF COSMOHUMANISM INTERNATIONAL AND EUROPEAN INFORMATIZATION ACADEMY)
jurnalist 
Instructor Yoga


In vederea formarii unor grupe pentru activarea potentialitatilor  creierului, armonizarea vietii sexuale in cuplu, amplificarea fortei personale si karismei,sau pur si simplu doar a unor clase de yoga cu accent pus pe asane si respiratii care pot amplifica potentialul uman.Curs saptamanal, o sedinta pe saptamana, va rog sa-mi scrieti tudor.cornel.iosub@gmail.com

Tel;O769859509

marți, 17 martie 2015

Lobul frontal.Coroana Creierului si a evolutiei


Funcţia lobului frontal

La răsăritul soarelui din 13 septembrie 1848, nimeni din cei care trăiau atunci nu şi-ar fi putut imagina evenimentele importante care aveau să înceapă să zguduie lumea ştiinţei medicale de atunci. Ciudatul curs al evenimentelor s-a concentrat în jurul unui tânăr de 25 de ani, şef la construcţiile feroviare din Vermond, numit Phineas P. Gage. Îmi imaginez că acea zi a început ca şi celelalte zile de lucru. Probabil că Phineas a servit micul dejun, s-a pregătit de lucru, şi-a sărutat soţia şi copiii, şi apoi s-a îndreptat spre locul de muncă. Ieşind pe uşă, poate că a zis: ‘Voi fi acasă pentru cină.’ Dar Phineas nu s-a întors acasă pentru masa de seară.

Datoria lui era construirea liniei ferate într-o zonă muntoasă. Trebuia aruncat în aer mult teren. Phineas era responsabil cu aceasta. Rutina era deja cunoscută: se făcea o gaură lungă în stâncă, se umplea parţial cu pulbere explozivă, după care pulberea se acoperea cu nisip. Apoi se folosea un fier de astupat pentru a îndesa nisipul, întărind această încărcătură. În cele din urmă, se aprindea un fitil pentru a detona explozia. În acea zi decisivă de 13 septembrie, totul a decurs aşa cum fusese planificat. Gaura lungă fusese făcută, încărcătura explozivă fusese aşezată cu grijă în gaură. Dar rutina a fost întreruptă de o defecţiune. Dacă Phineas a fost neatent sau dacă ajutorul lui pur şi simplu nu a acoperit încărcătura cu nisip nu se ştie. În orice caz, Gage stătea aproape de gaură neştiind că încărcătura explozivă nu era acoperită cu nisip. Gage a început să îndese direct peste pulbere. Se pare că fierul a produs o scânteie când a atins o piatră din gaură. Pulberea neacoperită s-a aprins şi a declanşat o explozie puternică. În loc de a trece prin stâncă, puterea exploziei a venit direct spre Phineas. Fierul de 6,5 kg, gros de aproape 3 cm şi lung de 90 cm, a fost aruncat direct către el. Cu forţa unui proiectil, fierul a trecut pe sub osul obrazului stâng, prin spatele ochiului, prin creier şi apoi a ieşit. Bara a ieşit la câţiva centimetri în spatele liniei părului după ce a trecut prin scalpul şi părul lui Phineas. Atât de puternică a fost explozia, încât bara de astupat a avut încă destulă forţă să zboare prin aer afară din capul lui Phineas şi să cadă mulţi metri mai încolo. Locul rănii lui Gage este arătat în fig. 1.


Fig. 1: Lobotomia accidentală a lui Phineas Gage.


S-ar putea să credeţi că explozia dramatică a curmat viaţa tânără a lui Phineas Gage. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Gage a fost ameţit puţin timp, dar şi-a recăpătat total conştiinţa aproape imediat, şi a putut să vorbească şi chiar să meargă cu ajutorul lucrătorilor lui. Chiar dacă la început a fost aşa de bine, infecţia i-a ameninţat viaţa în următoarele câteva săptămâni. În mod uimitor, în acea perioadă de dinainte de a lua antibiotice, Phineas Gage nu a fost doborât de nici o infecţie fatală. El a supravieţuit şi s-a vindecat aproape complet – în ceea ce priveşte sănătatea lui fizică. Singurele urme fizice, care au rămas, au fost pierderea vederii ochiului stâng, o cicatrice sub osul obrazului stâng unde a intrat bara de fier, şi o cicatrice în vârful capului unde a ieşit. A existat o singură problemă majoră: el nu mai era Phineas Gage.

Lobul frontal vătămat a dus la deformarea caracterului

Înainte de accident, Phineas era un muncitor şi un soţ iubit, responsabil şi inteligent. El era cunoscut ca o persoană cu o moralitate înaltă şi a fost descris, conform unui raport, ca un “om, care merge la biserică, pios şi reverenţios.” Atât de bun era caracterul lui Phineas, încât rapoartele de muncă îl lăudau ca pe “cel mai eficient şi mai capabil şef de echipă” angajat de căile ferate ‘Rutland and Burlington.’ După accident, Gage părea fizic la fel de sănătos, iar mental la fel de inteligent. Putea să lucreze şi să vorbească la fel de bine ca înainte de accident. Memoria lui era tot aşa de bună.

Dar unele lucruri majore s-au schimbat după accident. Declinul lui moral a fost evident imediat. El a devenit foarte emotiv şi se enerva repede. Nu la mult timp după rănirea lui, el şi-a pierdut interesul pentru biserică şi lucrurile spirituale. Phineas a devenit lipsit de respect şi excesiv de profan. El şi-a pierdut tot respectul pentru obiceiurile sociale şi a devenit întru totul iresponsabil. Dintr-un angajat apreciat a ajuns pe lista şomerilor. Compania, pentru care lucra, l-a concediat când nu a mai fost în stare să-şi îndeplinească datoriile cu responsabilitate. Medicul lui, Dr. John Harlow, a afirmat că accidentul a distrus “echilibrul dintre facultatea mintală şi înclinaţiile animalice al lui Gage.” El a sfârşit prin a-şi părăsi soţia şi familia şi a se alătura unui circ ambulant. Lobotomia frontală traumatică a lui Phineas Gage l-a costat personalitatea, standardele lui morale şi angajamentul lui faţă de familie, biserică şi cei iubiţi.

Phineas a murit la aproximativ 13 ani după accident. Dr. Harlow a aflat despre moartea lui cinci ani mai târziu şi a făcut o cerere neobişnuită, desigur de dragul ştiinţei. El a cerut permisiunea familiei lui Phineas pentru deshumarea corpului său şi păstrarea craniul ca pe un record medical permanent. Familia a fost de acord şi, până astăzi, craniul împreună cu bara de fier (care a fost îngropată lângă Phineas) sunt păstrate în muzeul Warren Anatomical Medical Museum al Universităţii din Harvard.[i]

Deoarece nu s-a făcut nici o autopsie, de-a lungul anilor s-au ridicat tot felul de speculaţii cu privire la locul exact unde s-a produs leziunea. În favoarea statutului de piatră de hotar al acestui caz ilustru, s-au făcut declaraţii în 1994, când una din cele mai prestigioase reviste ştiinţifice din lume, ”Science,” şi-a dedicat articolul principal lui Phineas Gage.[ii]

În revistă a apărut un articol scris de mai mulţi oameni de ştiinţă de la Harvard, Universitatea din Iowa, şi Institutul Salk din San Diego. Aceşti cercetători au folosit modelări avansate pe computer şi studii cu raze X ale craniului pentru a încerca să focalizeze cu precizie exact partea creierului care fusese lezată. Ei au concluzionat că Phineas Gage a pierdut o porţiune importantă din ambele părţi ale creierului său din zona frontală, cunoscute ca zona dreaptă şi stângă a lobilor frontali.

Ce învăţăm din cazul unic al lui Phineas Gage? Acesta a demonstrat că o secţiune a creierului,lobul frontal, este responsabil cu judecata morală şi comportamentul social.

Trăsăturile acestui capitol


Capitolul începe cu o explicaţie a funcţiei lobului frontal. În continuare, vor fi studiaţi factorii care tulbură funcţionarea lobului frontal. Apoi, examinăm beneficiile şi leziunea lobului frontal care pot fi cauzate de dietă. În cele din urmă, vor fi prezentate alte măsuri pe care le putem lua pentru a spori activitatea lobului frontal.

Şi factorii stilului de viaţă pot vătăma lobul frontal


Această zonă a creierului are astăzi o importanţă chiar mai mare, din cel puţin două motive. Mai întâi, pentru că accentul se pune din ce în ce mai mult pe dezvoltarea personală şi performanţa mintală. Apoi, pentru că mulţi conştientizează că normele sociale şi judecata morală sunt pe cale de distrugere. Unii neurologi se întreabă dacă există motive fizice care să explice aceste schimbări atât de semnificative. Se poate ca factorii stilului de viaţă să veteme această porţiune critică a creierului şi să afecteze ceea ce suntem în esenţă? Răspunsul este în mod categoric: “Da!”

Obiceiurile zilnice ale stilului nostru de viaţă pot influenţa în rău temperamentul, emoţiile şi comportamentul nostru. Partea frontală a creierului nostru poate fi ori sporită, ori compromisă de alegerile noastre care ţin de obiceiuri. Această descoperire a ştiinţei creierului are implicaţii profunde pentru noi toţi. Înţelegând factorii care influenţează lobii noştri frontali, putem să ne îmbunătăţim performanţele la lucru sau şcoală, să dezvoltăm deprinderi sociale mai bune, să fim părinţi, vecini şi soţi mai responsabili – iar lista poate continua. Deşi majoritatea oamenilor nu iau în mână nici o carte de sănătate să citească despre lobii lor frontali, acesta poate fi cel mai important capitol din întreaga mea carte. Vă încurajez să citiţi cu atenţie ceea ce urmează. Capacitatea voastră de a schimba cu succes stilul de viaţă într-unul sănătos, susţinută în această carte, poate depinde foarte mult de operarea lobului frontal la cota de eficienţă maximă.

Funcţii ale lobului frontal


Creierul este împărţit în mai multe secţiuni, sau lobi. Fiecare lob are o funcţie specifică. În spatele frunţii se află lobii frontali. Este mai convenabil să ne referim la lobul drept şi cel stâng împreună ca “lobul frontal.” Acesta este cel mai mare lob al creierului. [iii] El este tronul judecăţii, raţionării şi al voinţei. 4,5,6 Este centrul de control al întregii noastre fiinţe. Unii oameni de ştiinţă se referă la lobul frontal ca la “coroana” creierului. Studiile arată că această aşa-numită “coroană” îndeplineşte o varietate de funcţii vitale. Unele dintre acestea sunt trecute în fig. 2 7.


 Lobul frontal – coroana creierului


Studii ştiinţifice arată că lobul frontal este tronul : spiritualităţii, moralităţii şi al voinţei.

Lobul parietal

Lobul frontal

Lobul occipital

Lobul temporal


Spiritualitatea, caracterul, moralitatea şi voinţa sunt caracteristicile care ne conferă individualitatea noastră specifică. De aceea o persoană cu lobul frontal vătămat poate arăta la fel cum a arătat din totdeauna, dar dacă intri în legătură cu ea, va fi evident că nu mai este “chiar la fel.”

Cartea Cărţilor se referă la importanţa lobului frontal în cunoaşterea lui Dumnezeu. Ultima carte a Bibliei face o afirmaţie provocatoare, citată în fig. 3.

 “Şi ei Îi vor vedea faţa; iar numele Lui va fi în frunţile lor.” – Apocalipsa 22:4 (engl).


Acest text sugerează că Dumnezeu Îşi reproduce caracterul (“numele Său”) în caracterul nostru (manifestat prin lobul frontal, care se află exact în spatele frunţii).

Mărimea şi activitatea creierului


Este fascinant să observăm cum mărimea lobului frontal este diferit la om în comparaţie cu diverse animale. Lobul frontal este cel care îi deosebeşte pe oameni de restul împărăţiei animalelor, aşa cum se arată în fig. 4.8


 Mărimea lobului frontal la oameni comparativ cu animalele

% din creier în lobul frontal: pisici, câini, cimpanzei, oameni.

Cei cu cei mai mici lobi frontali au o viaţa limitată condusă de instinct. Cei cu lobii frontali mai mari pot îndeplini activităţi mai complexe. Pisicile, cu doar 3,5% din creier în lobul frontal, au puterea de judecată şi raţionare limitată. Ele au o capacitate foarte limitată de a analiza informaţia şi de a judeca bazat pe informaţii noi; astfel, ele se bazează în esenţă pe instinct. Câinii pot fi dresaţi mai uşor pentru că 7% din creierul lor se află în lobul frontal. Dintre animale, cimpanzeii au cel mai mare lob frontal – până la 17% din creierul lor. Oamenii, pe de altă parte, au 33% până la 38% din creierul lor în lobul frontal.

Unele animale au alte porţiuni ale creierului care sunt mai dezvoltate decât la fiinţele umane. De exemplu, în comparaţie cu oamenii, cimpanzeii au un cerebel mult mai mare – zona creierului care controlează coordonarea. Se înţelege de la sine de ce, pentru că cimpanzeii au nevoie de un echilibru şi o agilitate foarte bune pentru a se legăna dintr-un copac în altul. Şi păsările au un cerebel foarte bine dezvoltat, necesar pentru zbor, aterizare şi vânătoare. Toate aceste activităţi cer un nivel înalt de coordonare. Alte animale pot avea un lob occipital mult mai dezvoltat – centrul creierului unde se află vederea. Ca urmare, vederea lor este în general mult mai bună decât cea a oamenilor. Chiar şi alte animale au lobi parietali mai dezvoltaţi. Totuşi, pentru oameni, diferenţa o reprezintă în mod clar lobul nostru frontal mult mai mare. Astfel, noi deţinem capacitatea de raţionare spirituală elevată şi abilitatea superioară de învăţare.

Pentru a aprecia pe deplin importanţa lobilor frontali, este necesar să examinăm alte câteva cazuri din analele istoriei medicale. Unul din motive este acela că Phineas Gage nu şi-a pierdut decât o parte din lobii lui frontali. Alegerile stilului de viaţă pot influenţa întregul nostru lob frontal – deşi într-un mod mai puţin dramatic decât pierderea lui Phineas.

Alte studii de caz ale vătămării lobului frontal

La sfârşitul anilor 1800, psihiatrii au început să folosească un procedeu chirurgical numit “lobotomie frontală” (care înseamnă îndepărtarea lobului frontal). Deşi uneori o porţiune din lob a fost îndepărtată fizic, alteori ea a fost îndepărtată “funcţional” prin deconectarea legăturilor nervoase. Iniţial, operaţia a fost folosită pentru “a ajuta” oamenii care au manifestat o nebunie violentă sau criminală. 9 Practica lobotomei frontale a crescut atât de mult în popularitate în anii ’30 şi ’40, încât unul din pionierii tehnicii moderne, dr. Egas Moniz, a primit Premiul Nobel din 1949 pentru medicină. 10 Un alt indiciu al popularităţii ei a fost acceptarea ei de către elita culturală. Rosemary Kennedy, sora uşor arierată (înapoiată) a lui John F. Kennedy, a fost supusă unei lobotomii frontale. 11 Începând cu mijlocul secolului XX – apogeul procedeului – am devenit conştienţi de efectele ei secundare cu consecinţe psihologice devastatoare. Ca urmare, această operaţie este rar folosită astăzi.

Lobotomia frontală a Patriciei

Patricia era o asistentă în chirurgie plină de succes, care se pregătea pentru o lobotomie frontală. Se spera ca intervenţia chirurgicală să-i rezolve multele ei probleme de vinovăţie cu care se luptase mai mulţi ani. În urma procedeului, au avut loc schimbări izbitoare în interesele, atitudinea, performanţa de lucru şi integritatea ei. Era clar că Patricia devenise o persoană diferită. Caracteristicile ei de dinainte şi după lobotomie sunt rezumate în fig. 5. 12


 Efectele îndepărtării chirurgicale ale lobului frontal

Înainte de lobotomie:
O asistentă foarte eficientă în chirurgie

Foarte iubitoare de cărţi şi aparţinea unui cerc literar al asistentelor

După lobotomie:

Şi-a pierdut mult din ambiţia ei

Şi-a pierdut interesul faţă de munca ei, şi-a pierdut simpatia faţă de părinţii ei

Putea îndeplini doar o muncă inferioară. Atitudinea ei:

“Nu-mi pasă dacă fac o greşeală; se va transforma în ceva bun la sfârşit.”

Şi-a pierdut interesul faţă de cărţi.

Vătămarea lobului frontal la un copil de patru ani


M. H., o fetiţă de patru ani, a fost lovită de o maşină şi a suferit o vătămare a ambelor părţi ale lobului frontal. După accident, ea a dat pe faţă un comportament dereglat care a persistat şi în viaţa ei de adult. Schimbările din caracterul ei erau la fel de izbitoare ca şi cele ale Patriciei. Aceste schimbări tragice sunt trecute în fig. 6. 13


 Rezultatele vătămării lobului frontal la un copil

Izbucnire temperamentală când este frustrat

Irascibil verbal şi fizic într-un mod brusc, neprevăzut şi de scurtă durată

Promiscuu sexual din primii ani ai adolescenţei

Prietenii nemenţinute

Consumator intermitent de alcool şi marijuana

A încercat să se sinucidă din impuls de două ori 

Vătămare a lobului frontal al unui bebeluş


Bebeluşul G. K. a suferit o vătămare bilaterală a lobului frontal în primele şapte zile de viaţă. Din copilărie până la vârsta de 31 de ani, el a avut trăsăturile caracteristice unuia, al cărui lob frontal fusese vătămat, trăsături care sunt descrise în fig. 7.14 


 Vătămarea lobului frontal la un nou născut

Pe măsură ce se dezvolta, copilul

- nu răspundea la disciplina părinţilor

- întotdeauna căuta satisfacerea nevoilor sale imediate

- nu a dezvoltat niciodată prietenii potrivite

- îi acuza pe ceilalţi pentru greutăţile lui

- era iresponsabil şi avea tendinţa să delireze

- era uşor influenţat de alţi copii cu deficienţe de comportament

- se masturba regulat şi era bisexual


La început, părinţii au crezut că purtarea lui iresponsabilă se datora faptului că el nu era decât un copil. Din păcate, aceste trăsături au persistat şi când a devenit adult. Disciplina părinţilor părea că nu are nici un efect. El nu a avut nici o prietenie importantă şi nu putea să-şi vadă multele greşeli. Stăruinţa asupra satisfacerii imediate (incluzând promiscuitatea sexuală) este o caracteristică obişnuită a slăbirii lobului frontal.

Efecte obişnuite ale lobilor frontali compromişi


Prin studiile asupra vătămării lobilor frontali combinate cu rezultatele lobotomiilor frontale şi studiile despre drogurile care au un efect dăunător asupra creierului frontal, oamenii de ştiinţă au identificat multe dintre efectele lobilor frontali compromişi. Aceste efecte apar în fig. 8.15,16,17,18,19


 EFECTELE LOBILOR FRONTALI COMPROMIŞI
  • - slăbirea principiului moral
  • - decăderea socială (pierderea dragostei faţă de familie)
  • - lipsa precauţiei
  • - incapabil de raţionare abstractă
  • - nu poate explica proverbe
  • - abilitate mică în înţelegerea matematicii
  • - pierderea empatiei
  • - lipsa abstinenţei (lăudare, ostilitate, agresivitate)
Pentru a ilustra efectele morale şi sociale ale lobului frontal, să luăm în considerare următoarea povestire adevărată. O femeie, înainte de a merge la operaţie a fost întrebată: “Ce ai face dacă ai pierde un ceas pe care l-ai împrumutat?” Doamna a răspuns: “Ar trebui să plătesc ceasul sau să cumpăr altul şi să-l dau înapoi.” După ce lobul ei frontal a fost îndepărtat prin operaţie iar ea s-a însănătoşit, i s-a pus aceeaşi întrebare. De această dată ea a răspuns: “Ar trebui să împrumut alt ceas!”

Pe măsură ce copilul se maturizează, efectul dezvoltării lobului frontal este tot mai evident. Un copil mic nu poate vedea înainte decât o zi. Îi puteţi spune că ceva urmează să se întâmple mâine, iar el îşi va aduce aminte de aceasta numai dacă îi reamintiţi. Pe măsură ce acel copil se maturizează, el poate anticipa lucrurile într-o perioadă de timp tot mai lungă. Când ajunge în clasa a doua, îşi dă seama că anul următor va fi în clasa a treia. Pe măsură ce se maturizează, va ajunge să facă planuri pentru cariera lui. Lobul frontal continuă să se dezvolte până la treizeci de ani.20 Printr-o educaţie adecvată, când copilul se maturizează într-un adult, îşi va da seama, în cele din urmă, că faptele lui de astăzi se vor răsfrânge asupra eternităţii. Aceasta dă pe faţă una din cele mai înalte dezvoltări ale lobului frontal.

Capacitatea de a folosi idei abstracte, cum ar fi explicarea unor proverbe, este un act special al intelectului. Dacă rugaţi pe cineva, care nu foloseşte întregul lob frontal, să explice un proverb ca “Oamenii cu case de sticlă să nu arunce cu pietre,” el vă va răspunde foarte concret. El ar putea răspunde: “Desigur că-şi vor sparge casele.” Acest exemplu ilustrează raţionarea concretă – procesul mental căruia tind să-i scape conceptele abstracte.

În ceea ce priveşte înţelegerea matematicii, calculul are loc de fapt în partea din spate a lobului parietal. Astfel, chiar dacă lobul frontal nu funcţionează, puteţi avea capacităţi matematice extraordinare în adunare, scădere sau înmulţire. Cu toate acestea, când se ajunge la o matematică de un nivel mai ridicat care cere raţionare, cum ar fi algebra, geometria şi în special calculele, este nevoie de funcţiile lobului frontal pentru a ajunge la un rezultat corect.

Un lob frontal neslăbit este de asemenea o necesitate imperioasă dacă doriţi să vă identificaţi şi să înţelegeţi în modul cel mai eficient pe cineva care este asaltat de o problemă. Aceasta este adevărat în special dacă acea persoană trece prin ceva ce dumneavoastră personal nu aţi experimentat niciodată.

O listă cu alte efecte obişnuite ale slăbirii lobului frontal este dată în fig. 9.21,22,23


 ALTE EFECTE ALE LOBILOR FRONTALI COMPROMIŞI

- slăbirea memoriei (în special a evenimentelor recente)
- susceptibilitatea de a fi distras şi lipsa liniştii
- zborul ideilor (fantezii, instabilitate emoţională)
- apatia (lipsa iniţiativei)
- indiferenţa faţă de starea cuiva (fără grijă)

Boli psihice provenite dintr-un lob frontal slăbit

Nu este surprinzător faptul că unele boli psihice îşi au originea în problemele lobului frontal. O listă a acestor dereglări este arătată în fig. 10.


 BOLILE LOBULUI FRONTAL

  • - mania
  • - dereglarea chinuitoare repetată
  • - creşterea poftei de mâncare
  • - slăbirea atenţiei din cauza hiperactivităţii deficitare
  • - depresia
Mania este o dereglare emoţională caracterizată printr-o activitate şi emoţie deosebită, prin pierderea rapidă a ideilor, insomnie şi durată de atenţie instabilă. Îşi poate avea originea în funcţionarea compromisă a lobului frontal. Dereglarea chinuitoare repetată, caracterizată prin pătrunderea persistentă şi repetată, aparent necontrolabilă a gândurilor nedorite, îndemnuri sau fapte, poate de asemenea apărea din slăbirea lobului frontal. Slăbirea atenţiei prin hiperactivitate deficitară poate rezulta şi ea din problemele lobului frontal.24 Din 1990, numărul persoanelor diagnosticate ca având o slăbire a atenţiei cauzate de hipractivitatea deficitară în SUA s-a ridicat de la 900.000 la mai mult de două milioane în 1995.25

De asemenea multe cazuri de depresie ar putea fi puse în legătură cu lobul frontal. Cercetări sofisticate ale creierului (cercetările PET) arată că pacienţii depresivi pot avea o reducere cu 60% a fluxului de sânge în lobul frontal. În munca cu pacienţii depresivi, există dovezi că, dacă o persoană poate îmbunătăţi activitatea lobului ei frontal, fluxul sângelui din acea zonă va creşte, iar starea depresivă poate fi îmbunătăţită sau corectată simţitor.

Pofta de mâncare şi lobul frontal

Multe probleme de sănătate fizică obişnuite pe care le-am întâlnit în munca mea de medic îşi au rădăcinile în lobul frontal al creierului. Controlul poftei de mâncare este una din problemele dominante în societatea noastră. Nu toate persoanele supraponderale au probleme cu controlul poftei de mâncare, dar majoritatea da. Nivelul crescând al obezităţii în America stârneşte preocuparea pentru problemele controlului poftei de mâncare, care sunt din ce în ce mai răspândite. 27,28 Chiar şi tulburările apetitului, cum ar fi bulimia, par să-şi aibă originea în lobul frontal. Cel mai înalt centru al controlului apetitului se află în lobul frontal al creierului. Indiferent cât de foame vă este sau cât de puternică este dorinţa de ceva ce ar putea fi dăunător, în general puteţi înăbuşi acea dorinţă dacă lobul dumneavoastră frontal funcţionează la un nivel optim. Cei fără un lob frontal eficient au o mare dificultate în a înăbuşi astfel de îndemnuri. Unele persoane supraponderale, care ştiu că mănâncă prea mult, vor continua să mănânce pentru că lobii lor frontali nu sunt pe deplin în măsură să spună: “Nu.”

Implicaţii ale cercetării lobului frontal

Aceste studii dovedesc rolul vital al lobului frontal în determinarea caracterului nostru. Un lob frontal slăbit are ca urmare un caracter slăbit. Stăpânirea de sine, corectitudinea, caracterul demn de încredere, citirea serioasă, gândirea abstractă şi relaţiile interpersonale sunt toate funcţii complexe care depind de buna funcţionare a lobului frontal. Vătămarea accidentală şi cea planificată chirurgical a lobului frontal reprezentate în studiile noastre de caz este ceva, dar cum rămâne cu vătămarea care rezultă intenţionat din stilul de viaţă nesănătos?

Principalul mesaj al acestui capitol nu este acela de a vă încuraja să evitaţi meseriile în care se lucrează cu dinamită, sau să fiţi atenţi când treceţi strada, sau să evitaţi intervenţiile chirurgicale în caz de boală psihică. Toate aceste lucruri sunt importante. Cu toate acestea, cele mai obişnuite cauze ale slăbirii lobului frontal astăzi nu sunt intervenţiile chirurgicale, leziunile la locul de muncă sau alte traume. Principalele cauze ale funcţionării compromise a lobului frontal sunt obiceiurile nepotrivite ale stilului de viaţă.

Într-adevăr, mesajul principal al acestui capitol este acela că trăsăturile negative de caracter ale persoanelor pe care le-am examinat deja nu se limitează la cei al căror lob frontal a fost vătămat de vreo traumă. Mulţi din societatea noastră de astăzi suferă de aceleaşi defecte tragice de caracter ca urmare a alegerilor de stil de viaţă. Multe din cele mai cultivate obiceiuri ale noastre ne oferă o mulţumire de scurtă durată, dar ne răpesc pe furiş ceea ce este de o valoare inestimabilă – ceea ce suntem noi de fapt. Fără să ne dăm seama, obiceiurile noastre de astăzi slăbesc performanţa lobului nostru frontal atât de astăzi, cât şi de mâine.

Atunci, un scop al acestui capitol este de a arăta că slăbirea lobului frontal nu este limitată la efectele vătămării traumatice sau îndepărtării chirurgicale. După părerea mea, efectele stilului de viaţă şi nutriţiei asupra lobului nostru frontal sunt esenţialmente mai importante decât efectele lor asupra bolii de inimă, cancerului, osteoporozei, insuficienţei renale şi toate celelalte boli degenerative la un loc. Creierul merită prioritatea în protecţie, dacă vă daţi seama că aici îşi are originea calitatea vieţii.

Exact după cum alegerile de stil de viaţă protejează lobul frontal, un lob frontal sănătos ne califică cel mai bine să decidem pentru viaţa noastră. Aceasta înseamnă că, pe măsură ce fac alegeri tot mai sănătoase, performanţa lobului frontal sporeşte, făcând mai uşoare viitoarele schimbări ale stilului de viaţă. Probabil că nici o funcţie a lobului frontal nu este atât de vitală în uşurarea schimbărilor stilului de viaţă ca puterea voinţei. Aceasta poate că nu pare atât de importantă în viaţa noastră de zi cu zi, dar este de-a dreptul esenţială. Am văzut mulţi pacienţi murind din cauza unei puteri slabe a voinţei. Mă refer la cazurile a mii de oameni care au murit, pentru că au simţit că nu aveau puterea voinţei să-şi schimbe stilul de viaţă înainte de a fi prea târziu. Astăzi, zeci de mii se ofilesc pe paturile lor de moarte din cauza puterii slabe a voinţei. Există diabetici care ani de zile nu au avut puterea să facă exerciţii, să mănânce corect şi să vegheze cu atenţie asupra glicemiei sângelui. Ei se află acum în ultimele stadii ale bolii de inimă şi rinichi. Există fumători care nu au avut puterea de decizie de a “renunţa pentru totdeauna.” Acum ei sunt pe moarte suferind de un cancer nevindecabil. Există alţii care nu au avut puterea de voinţă să facă schimbările necesare în stilul de viaţă, pentru problemele tensiunii arteriale. Acum ei zac paralizaţi în urma unui atac cerebral.

Aceste cazuri şi multe altele mărturisesc în favoarea marii lipse a puterii voinţei din ţara noastră. De fapt, una din cele mai mari preocupări ale mele, atunci când scriu această carte, este aceea că multe din chestiunile importante – şi care schimbă viaţa – pe care le pun în discuţie nu vor câştiga niciodată vreun sprijin în vieţile multor cititori. Motivul? Lipsa puterii voinţei.

De aceea am subliniat faptul că una din funcţiile cele mai vitale ale lobului frontal este voinţa. Oamenii de ştiinţă au demonstrat că ceea ce numim noi “puterea voinţei” se află în interiorul lobului frontal. 29 Dr. Bernell Baldwin, doctor în filozofie, neurofiziolog la Institutul Wildwood din Georgia, a rezumat o parte din aceste lucrări valoroase despre voinţă într-un articol către conducătorii comunităţilor credincioase. Baldwin a scos în evidenţă că cercetările asupra unor veterani răniţi de şrapnel în primul război mondial au descoperit slăbiri ale puterii voinţei între cei care s-au rănit în partea din faţă a creierului lor. Cei care au suferit leziuni în partea din spate a capului nu au experimentat nici o slăbire a puterii voinţei. 30 Strâns legată de puterea voinţei este abilitatea noastră de a discerne unde se dă bătălia cu adevărat. Dacă nu vedem lucrurile clar, probabil că nu vom recunoaşte că avem nevoie să exercităm puterea voinţei pentru a birui o provocare. Pentru a ilustra acesta, dr. Baldwin a citat cercetarea unui om de ştiinţă rus, A. R. Luria. Luria a descoperit că indivizii cu lobii frontali normali aveau capacitatea să ajungă repede la o concluzie privitoare la înţelesul unor imagini schiţate cu atenţie. Indivizii cu lobii frontali slăbiţi puteau descrie cu acurateţe componentele imaginii – dar ei aveau tendinţa să nu observe “imaginea mare” – înţelesul mai larg din spatele detaliilor. Aceasta este foarte relevant când vorbim despre schimbarea stilului de viaţă. Deficienţele de discernământ ne predispun să trecem cu vederea felul în care se aplică în propriile noastre vieţi conceptele cheie ale stilului de viaţă. Lipsa puterii voinţei, pe de altă parte, ne conduce la eşec chiar şi în domeniile în care ne dăm seama clar că avem probleme. Pe scurt, funcţiile pereche ale lobului frontal ale discernământului şi voinţei sunt indispensabile unei aplicări cu succes a întregului material pe care îl prezint în această carte.

Există un ultim motiv contemporan pentru care atenţia acordată lobului frontal este atât de importantă. Astăzi, consilierea psihologică şi terapia comportamentală sunt populare şi uneori benefice. Totuşi, unii practicanţi ai vindecării mentale trec cu vederea faptul că obiceiurile curente ale stilului de viaţă pot fi factori importanţi care să contribuie la boala mentală. Dacă cei care simt nevoia unei astfel de consilieri ar adopta un stil de viaţă cu adevărat sănătos, acordând atenţie mare lucrurilor pe care le introduc în corpul lor şi cărora îşi expun mintea, mulţi ar avea o viaţă mai fericită şi s-ar simţi mai împliniţi.



SECŢIUNEA II

Slăbirea lobului frontal din cauza drogurilor (inclusiv medicamentelor), nicotinei, alcoolului, cafeinei şi substanţelor toxice


Ce factori ai stilului de viaţă ne afectează lobii frontali?

Pentru a creşte la maxim eficienţa lobilor noştri frontali, trebuie să ne concentrăm atât asupra lucrurilor pozitive pe care ar trebui să le facem, cât şi asupra lucrurilor negative pe care ar trebui să le evităm. De fapt, dându-ne seama pe deplin de mijloacele prin care ne compromitem adesea lobii frontali, putem să apreciem mai bine cum ne pot ajuta factorii sănătoşi în lărgirea capacităţilor creierului. Având aceasta în vedere, voi începe examinând obiceiurile stilului de viaţă care slăbesc funcţionarea lobului frontal. Mai târziu, mă voi ocupa de factorii cheie care sunt meniţi să îmbunătăţească funcţia lobului frontal.

O listă de droguri care trebuie evitate pentru a ne proteja lobul frontal este arătată în fig. 11.


 Droguri care ne vatămă lobii frontali
  1. - drogurile ilegale
  2. - anumite reţete cu medicamente
  3. - alte droguri sociale, legale: alcool, cafeină, nicotină.
Efectul drogurilor asupra lobului frontal


În ultima vreme, mulţi americani sunt extrem de îngrijoraţi de folosirea de droguri într-o cantitate tot mai mare. Conform unor studii larg mediatizate, a avut loc un progres rapid atât în acceptarea de droguri ilegale, cât şi în folosirea acelor droguri printre tinerii americani.31 Părinţii se tem că copiii lor vor folosi droguri ilegale din cauza naturii lor vicioase şi a implicaţiilor fizice, mentale şi sociale ale acestui viciu. De asemenea, ei se tem de ce ar putea face copiii lor în timp ce se află “sub acea influenţă,” cum ar fi angajarea în acţiuni foarte riscante care, în cele din urmă, ar putea să le curme tânăra lor viaţă. Această ultimă preocupare este importantă în mod special. Chiar şi o persoană care nu pare intoxicată poate avea o activitate tocită a lobului frontal. O astfel de vătămare predispune la comportamente riscante care pot duce la accidente de maşină, contactarea cu HIV sau alte întâmplări care schimbă sau scurtează viaţa.

Drogurile, altele decât drogurile ilegale, slăbesc funcţionarea lobului frontal. Mulţi se simt înşelaţi dacă se duc la medic şi pleacă de acolo doar cu un singur medicament prescris. Reclamele de la televizor, radio şi din reviste ne bombardează cu nevoia noastră de remedii vândute la magazin. Cafeina şi alcoolul sunt droguri acceptate cultural. Folosirea de nicotină este stigmatizată social de multe reglementări, dar încă mai este tratată legal ca fiind o alegere de stil de viaţă, şi nu un drog puternic care slăbeşte mintea.

Drogurile ilegale şi slăbirea minţii

Pericolul drogurilor ilegale asupra performanţei mentale sunt recunoscute. Se pare că nu este prea mult nevoie a se discuta cum aceste “droguri vătămătoare” afectează mintea – inclusiv lobul frontal. Totuşi, această problemă, este chiar mai rea decât gândul precedent. Există o dovadă crescândă că medicamentele folosite în exces alterează creierul la mult timp după ce au trecut efectele lor acute. Cercetările recente sponsorizate de Institutul Naţional pentru folosirea greşită a drogurilor (National Institute on Drug Abuse) au descoperit că studenţii din colegii care foloseau regulat marijuana sufereau de deficienţe ale atenţiei, memoriei şi învăţării chiar şi după 24 de ore de la ultima lor inhalare de droguri. 32 Încă la mult timp după ce drogul şi-a făcut efectul, creierul nu funcţiona la parametrii normali. S-a demonstrat că marijuana, ca şi verii ei alcoolul şi nicotina, vatămă creierul fătului în dezvoltare. O mamă, care foloseşte marijuana, transmite copilului ei drept moştenire pe viaţă un creier vătămat. 33 Cercetările asupra marijuanei se aplică şi la folosirea alcoolului, tratat mai târziu în acest capitol; cu alte cuvinte, performanţa creierului acelora care folosesc alcool şi alte droguri care vatămă creierul, poate fi diminuată la mult timp după ce consumatorul crede că efectele au dispărut. Pentru funcţionarea optimă a lobului frontal, daţi la o parte drogurile ilicite.

Şi drogurile legale pot ataca lobul frontal

Multe reţete şi droguri care se găsesc la magazin pot şi ele slăbi funcţionarea lobului frontal. Dacă mergeţi la o bibliotecă şi citiţi un raport al drogurilor despre efectul pe care îl au diferite droguri, veţi afla că multe au o influenţă asupra sistemului nervos central, şi una din cele mai adesea afectate zone ale sistemului central nervos este lobul frontal. Mulţi oameni folosesc medicamente de care nu au nevoie, iar efectele lor secundare ar putea fi vătămătoare pentru personalitate şi caracter. De aceea, înainte de a ne decide să luăm un anumit medicament, beneficiile ar trebui cântărite cu atenţie în comparaţie cu riscurile. O listă cu categorii de medicamente care afectează de obicei mintea noastră este arătată în fig.12. 34 Dacă folosiţi în mod curent unul din aceste medicamente, nu întrerupeţi brusc. În loc de aceasta, lucraţi cu medicul dumneavoastră. În definitiv, nu este o decizie uşoară a şti ce să faceţi cu multe din aceste medicamente. Un exemplu potrivit sunt medicamentele pentru hipertensiune. Unele din acele medicamente ar putea slăbi funcţionarea lobului frontal. Totuşi, dacă presiunea ridicată a sângelui nu este tratată adecvat, rezultatul ar putea fi un infarct, care ar cauza o vătămare mult mai mare a lobului frontal. Din acest motiv, mulţi medici apără terapiile stilului de viaţă ca mijloacele optime de controlare a tensiunii. Capitolul 6, “O naţiune sub tensiune,” prezintă astfel de terapii. Mai târziu în acest capitol, vor fi date mai multe informaţii despre importanţa controlului asupra presiunii sângelui pentru a spori funcţionarea lobului frontal.

Tendinţa tot mai pronunţată în practica medicală este aceea de a-i ajuta pe oameni să renunţe la medicamente mai degrabă decât de a adăuga altele în tratament. Cercetările realizate asupra americanilor mai în vârstă arată că aceştia prezintă un risc sporit faţă de funcţionarea mentală slabă, faţă de efectele secundare ale medicamentelor cât şi de efectele vătămătoare ale hipertensiunii. Centrele de control şi prevenire a bolii (Centers for Disease Control and Prevention – CDC) au demonstrat, de curând, că americanii în vârstă de 65 de ani şi mai mult prezintă un risc aproape dublu pentru reacţii adverse la medicamente, în comparaţie cu cei mai tineri. 35 Mai mult decât atât, ele au subliniat faptul că medicamentele pentru hiptertensiune duc adesea la efecte secundare adverse în acest grup de oameni. CDC au afirmat: “…o strategie importantă pentru prevenirea reacţiilor adverse ale medicamentelor în mijlocul persoanelor în vârstă este aceea de a limita numărul medicamentelor folosite.” 36

Desigur că – mult înainte de această declaraţie recentă a CDC – au existat preocupări faţă de efectele secundare ale medicamentelor şi drept urmare o pledare în favoarea schimbării stilului de viaţă pentru tratarea bolii. Una din cele mai interesante afirmaţii istorice în legătură cu aceste lucruri a fost scrisă de Ellen White. Cuvintele ei sunt citate în fig. 13. 37

În producerea efectelor secundare, drogurile sociale interacţionează adesea cu medicamentele prescrise. De exemplu, alcoolul măreşte semnificativ riscul urmărilor adverse ale medicamentelor – incluzând efectele asupra clarităţii mentale. Într-un studiu efectuat asupra a peste 100 de pacienţi internaţi recent, care reprezentau o gamă largă din populaţie (bărbaţi şi femei, între vârstele de 14 şi 88 de ani), 10% au avut interacţiuni între alcool şi medicamentele care le-au fost administrate în spital în vederea vindecării.

Alcoolul lezează lobul frontal

Alcoolul are efecte directe asupra lobului frontal înrăutăţind riscul efectelor secundare adverse. De fapt, în America el este unul din cei mai populari atacatori ai lobului frontal. Să examinăm în rândurile următoare unele cercetări care aduc lumină asupra situaţiei.


 Medicamentele care afectează în mod obişnuit mintea:
  1. - medicamentele pentru astmă – Beta agonists
  2. - medicamentele pentru tensiune – Beta blocante, calcium channel blockers, centrally acting agents (Clonidine, Methyldopa, etc)
  3. - tranchilizante şi somnifere – benzodiazepines antidepressants (Notă: tricyclic antidepressants sunt folosiţi şi pentru dureri de cap, insomnie, etc.)
  4. - tablete anti-ulcer – hidrogen-blockers (Tagamet, Zentac)
  5. - medicamente antiinflamatorii – NSAIDS
  6. - antinevralgice, narcotice
  7. - medicamente împotriva răcelii şi alergiei – antihistamine (folosite şi pentru insomnie, etc.), decongestionante (în special la copii: de exemplu preudoephedrina în Actifed)

 Stilul de viaţă în contrast cu tratamentul cu medicamente

1. “Mulţi trăiesc călcând legile sănătăţii şi nu cunosc relaţia dintre obiceiurile lor în mâncare, băutură şi lucru, şi sănătatea lor.”

2. Ei nu-şi dau seama de starea lor până nu apare boala.

3. Dacă, în acest stadiu, individul ar face schimbările potrivite în stilul de viaţă: “… în general, pacientul se va însănătoşi fără să fie slăbit.”

4. Totuşi, în loc de a-şi schimba stilul de viaţă, în general sunt folosite medicamentele. “Frecvent, ficatul, inima şi creierul sunt afectate de medicamente, şi adesea toate aceste organe sunt împovărate de boală.”


Cu câţiva ani în urmă, alcoolicii şi nealcoolicii au fost studiaţi cu ajutorul a două teste moderne: scanarea prin rezonanţa magnetică (magnetic resonance imaging – MRI) şi topografia emisiei pozitronului (positron emission topography – PET scanning). MRI este acum un mod cercetare cunoscut care poate observa structura reală a creierului. Printre alcoolici, s-a descoperit o cantitate extraordinară de pierdere a materiei cenuşii din lobul frontal. Materia cenuşie este locul unde sunt concentrate celulele nervoase ale creierului (în contrast cu stratul mai profund de materie albă unde fibrele nervoase lasă acele celule să predomine). Numite tehnic “atrofie corticală,” această stare de pierdere a materiei cenuşii indică o pierdere reală a celulelor creierului care sunt implicate în funcţiile critice ale lobului frontal. Pe de altă parte, modul de cercetare PET observă funcţiile creierului. În această testare, alcoolicii au arătat un nivel mai scăzut al metabolismului – ceea ce indică la o activitate mai restrânsă a lobului frontal. 

Aceste efecte care slăbesc lobul frontal nu se limitează la consumatorii înrăiţi de alcool. Cercetătorii au descoperit o descreştere apreciabilă în capacitatea de a gândi abstract printre 1300 de bărbaţi şi femei care erau consumatori ocazionali. Aceste persoane beau doar o băutură alcoolică pe săptămână. În medie, cei supuşi studiului aveau pe săptămână în jur de două ocazii de a bea şi consumau două sau trei băuturi alcoolice la acele ocazii. Femeile beau chiar mai puţin. În medie, ei beau tot a cincia zi şi consumau două băuturi alcoolice. Chiar şi cu aceste niveluri scăzute de consum, evaluările funcţionării mentale au arătat slăbire. De fapt, când consumul de alcool a crescut, capacitatea lor de a gândi abstract (o calitate a performanţei lobului frontal) a scăzut şi mai mult. 40 Aceste schimbări nu au putut fi explicate prin efectele sau intoxicaţiile acute cu alcool, pentru că toate evaluările funcţionării mintale au fost făcute la cel puţin 24 de ore după consumarea alcoolului.

Mulţi oameni cred că accidentele rutiere sunt mai frecvente la băutori în primul rând din cauza efectelor profunde asupra coordonării, judecăţii şi vigilenţei, vizibile la “beţivi” şi la alţii care sunt în mod vădit în stare de ebrietate. Totuşi, în multe cazuri problema poate fi asociată cu lipsuri mult mai subtile în judecată, lipsuri care intervin la băutorii ocazionali, aparent nevătămaţi. Astfel de şoferi consumatori de alcool nu prezintă nici o slăbire a coordonării. Vorbirea lor poate părea normală. Cu toate acestea, câteva momente mai târziu, ei se pot trezi derapând de pe carosabil sau implicaţi într-o coliziune. Motivul? Judecata slăbită nu a reuşit să-i avertizeze corespunzător cu privire la viteză pentru ca apoi să poată face manevrele necesare în curbă sau să oprească la timp în faţa unui pericol iminent de pe şosea. Persoanele cu un procentaj de alcool în sânge de 0,05 la 0,09%, mai puţin decât limita legală în cele mai multe din statele americane, prezintă un risc de cel puţin nouă ori mai mare de a face un accident fatal faţă de cei cu procentul zero. 41 Aceasta se datorează în mare măsură faptului că alcoolul slăbeşte lobul frontal cu mult înainte de a slăbi celelalte părţi ale creierului, cum ar fi centrul coordonării.

Alcoolul influenţează şi dezvoltarea creierului fătului. Este recunoscut faptul că femeile care consumă alcool în timpul gravidităţii îşi afectează în mod negativ vlăstarele. Capitolul despre alcool (capitolul 17 numit “Beţi ceva?”), explică mai mult acest lucru. Aceasta s-a demonstrat şi la animale. 42 Cercetările făcute asupra animalelor sunt interesante în mod deosebit – şi zguduitoare – pentru că scot în evidenţă un alt factor de risc al slăbirii creierului copilului: consumul de alcool de către tată. 43 Şi taţii care beau slăbesc lobii frontali ai copiilor lor. Ellen White a scris cu zeci de ani în urmă despre importanţa influenţei unor astfel de factori paterni. Comentariile ei sunt citate în fig. 14. 44,45


 Cei nenăscuţi suferă din cauza consumului de alcool al părinţilor lor:

  • - “De obicei, copilul beţivului şi al fumătorului prezintă poftele şi patimile depravate ale tatălui, la o cotă mai ridicată.”
  • - “Adesea copii primesc această amprentă asupra caracterului înainte de naşterea lor.”
  • - “Aceste generaţii nenăscute suferă din cauza consumului de tabac şi alcool.”
  • - “Părinţii [atât mama cât şi tatăl] care consumă frecvent vin şi băuturi alcoolice lasă ca moştenire copiilor lor o constituţie slabă, o debilitate mentală şi morală, pofte nenaturale, temperament irascibil, şi o înclinaţie spre viciu.”
Cafeina subminează funcţionarea lobului frontal

Cafeina are efecte de lungă durată asupra creierului. Acest lucru nu este surprinzător, de vreme ce ea este drogul preferat al Americii pentru înviorarea de dimineaţă. Totuşi, pentru acest stimul se plăteşte un preţ mare. Să vedem cum lucrează cafeina şi apoi să cercetăm unele din efectele ei secundare.

Cafeina influenţează sistemul de comunicare al creierului pe diferite căi. Pentru a explora aceste relaţii, trebuie să ne amintim că celulele creierului vorbesc unele cu altele prin schimburi chimice reciproce. Celulele nervoase eliberează substanţe chimice numite neurotransmiţători (sau “mesageri chimici”) care sunt culese de celulele din jur. Aceşti neurotransmiţători pot face să aibă loc modificări în celula care îi primeşte. Unii neurotransmiţători duc la stimularea celulei nervoase receptive, în timp ce alţii duc la depresie. Influenţa întinsă a cafeinei se concentrează în mod deosebit asupra capacităţii ei de a afecta nivelurile a doi transmiţători: acetylcholina şi adenosina. Cafeina scindează reacţiile chimice de la nivelul creierului, crescând nivelul acetylcholinei şi intervenind în transmiterea adenosinei. Astfel, cafeina tulbură echilibrul sensibil al transmisiei nervoase din creier, care ar putea avea consecinţe devastatoare. Adenosina atenuează (sau activează pauzele în) multe laturi ale transmisiei nervilor creierului. Dar cafeina îi slăbeşte puterea de a-şi îndeplini sarcina, prin îngăduirea stimulării artificiale a creierului prin cafeină.

Pentru o persoană nespecialistă, adenosina se compară cu un “băiat rău.” Până la urmă, cine vrea să tulbure transmisia creierului lor? Poate putem înţelege mai bine această chestiune luând în consideraţie o analogie: importanţa pauzelor la timp pentru un automobil. Nu vă urcaţi în maşina dumneavoastră ca să vă opriţi – vă urcaţi în ea ca să mergeţi undeva. Totuşi, nu v-aţi simţi bine să conduceţi o maşină care nu ar avea capacitatea să se oprească. Pauzele la timp sunt esenţiale – în special la vehiculele desemnate să meargă. În mod asemănător, neurotransmiţătorilor le place adenosina care are un rol important în “activarea pauzelor,” ceea ce este foarte important pentru echilibrul de la nivelul creierului. În literatura psihiatrică apar multe preocupări faţă de rolul cafeinei în “dezechilibrarea” minţii. Cafeina a fost pusă în legătură cu teama, nevroza, psihoza (o stare de pierdere a legăturii cu realitatea) şi schizofrenia, aşa numita dereglare a “personalităţii scindate.” Alţi cercetători au adăugat la această listă delirul produs de cafeină şi anorexia nervoasă.

Un al treilea neurotransmiţător numit dopamina creşte şi el dacă beţi cafeină.

Acest lucru este foarte îngrijorător. Unele din cele mai profunde boli psihice, cum ar schizofrenia, par a fi cauzate parţial de cantitatea excesivă de dopamină. De fapt, terapia medicamentoasă standard pentru aceste tulburări mentale serioase cuprinde folosirea factorilor care blochează dopamina. 50 În consecinţă, nu ni se mai pare surprinzător faptul că cafeina – un factor care ridică nivelul dopaminei – creşte riscul anumitor boli mintale, chiar dacă la suprafaţă pare inofensivă.

Alte boli psihice – cu efecte profunde asupra lobului frontal – pot fi urmarea dezechilibrului comunicaţiilor de la nivelul creierului cauzat de cafeină. Aceasta este în mod deosebit adevărat în cazul depresiei. Diminuarea funcţionării lobului frontal şi a fluxului sângelui apare ca o caracteristică a depresiei. 51, 52 Cercetările arată că, în parte, aceste schimbări se pot datora nivelurilor dopaminei din lobul frontal. 53 Conştientizând faptul că cafeina neutralizează rolul adenosinei de a asigura creierul cu o bună irigare şi dezechilibrează fiziologia dopaminei, desigur că ne-am mira dacă există vreo legătură între folosirea cafeinei şi depresia.

Proiectul norvegian de cercetare recunoscut pe plan internaţional, cunoscut sub numele de studiul Tromso al inimii a oferit un răspuns cel puţin parţial. Cercetătorii scandinavi au studiat 143.000 de bărbaţi şi femei şi au găsit o creştere importantă a depresiei la femeile care sunt mari consumatoare de cafea (dar nu la bărbaţii care au folosit aceeaşi cantitate de cafea). Descoperirile sunt arătate în fig. 15. 54


Consumul de cafea şi problemele mentale

Procentul celor care s-au plâns

Consumul de cafea (ceşti / zi)

Mai mult de 8

8 sau mai puţin

depresie

se descurcă mai greu

Insomnie


În plus faţă de depresia, femeile care foloseau mai multă cafea aveau mai multe probleme în lupta cu stresul. Nu se ştie exact de ce aceste efecte nu apar şi la bărbaţi. Poate că aceasta dovedeşte că femeile sunt mai susceptibile la cofeină, sau că cofeina exploatează predispoziţia mai ridicată a femeilor la depresie.

Adaptarea creierului la cofeină duce la dependenţă

Dacă cafeina este atât de bună pentru noi, aşa cum le-ar place unor nespecialişti sau chiar specialişti să creadă, este interesant să observăm că creierul depune un efort mare încercând să anuleze efectele acestui drog popular şi legal. În cazul unei expuneri de lungă durată la cofeină, creierul încearcă să creeze un echilibru prin cel puţin două mijloace. Mai întâi, îşi scade producţia de acetilcolină, aşa cum s-a afirmat anterior. 55 Aceasta pare a fi un mijloc de a micşora impactul nivelurilor crescute ale acetilcolinei cauzate de cafeină. În al doilea rând, creierul creşte numărul receptorilor de adenosină. 56 Aceasta este poate o reacţie de a acorda adenosinei un rol mai mare în comunicarea din creier – în ciuda faptului că cafeina îi blochează într-o oarecare măsură funcţia. Din păcate, aceste schimbări de la nivelul creierului contribuie la dependenţa de cafeină. În felul acesta, structura şi funcţionarea creierului s-au schimbat şi ca urmare creierul ajunge să aştepte cafeina în preajma lui. Acesta este unul din motivele pentru care consumatorii de cafea sunt atât de ataşaţi de infuzia lor de dimineaţă. Dacă ei nu-şi primesc cafeina, simt că funcţionează la mai puţin de jumătate din capacitatea lor. Mai mult decât atât, dacă consumatorii de cafea renunţă la ea, ei sunt predispuşi să dea pe faţă semne de împotrivire cum ar fi dureri de cap plus extenuare.

“Remediul” prompt pentru durerile de cap este cafeaua, băutura spumoasă cafeinizată, sau una din multele tablete împotriva durerii de cap care conţin cafeină. Totuşi, nici una din aceste opţiuni nu este la fel de bună ca aceea de a “îndura” consecinţele renunţării. De obicei, în două sau trei zile, creierul se adaptează la structura internă normală, lipsită de cafeină; durerile de cap vor dispărea; iar creierul va fi pe drumul cel bun spre un echilibru chimic optim. Totuşi, am avut câţiva pacienţi care au avut puternice dureri de cap timp de aproape două săptămâni după ce au renunţat la cafea. În aceste cazuri, se poate că a existat o tendinţă de bază spre durerea de cap, care a fost declanşată de renunţarea la cafeină.

În termeni practici, deranjarea funcţiei chimice a creierului cauzată de cafeină deschide calea nu numai pentru problemele de renunţare şi bolilor evidente psihice pe care le-am menţionat deja. Ea poate slăbi performanţa psihică şi mentală la acei care nu au simptome de vreo boală psihică şi care nu trec la o schimbare. Efectul cafeinei asupra înrăutăţirii performanţei a fost documentată. Deşi tendinţele drogului de a-i ajuta pe oameni îndeplinind sarcinile mai uşor, există dovezi că el este “distrugător în cazul sarcinilor mai complexe testând timpul de reacţie motorie şi coordonarea motorie fină.”57 Producţia scăzută a acetilcolinei care rezultă din folosirea regulată a cafeinei, ar putea să joace un oarecare rol. 58 Cercetătorii găsesc în mod constant că scăderea acetilcolinei este asociată cu funcţionarea mentală slăbită. 59, 60 Mai mult decât atât, în ciuda cunoştinţei obişnuite, autorii unui studiu medical larg despre cafeină n-au descoperit nici o dovadă că acest drog a ajutat la îmbunătăţirea capacităţii intelectuale. 61 O prezentare scurtă a câtorva dintre efectele cafeinei asupra creierului se află în fig. 16.

 cafeina slăbeşte creierul pe opt căi
  • - tindă să producă dependenţă
  • - poate cauza reacţii atunci când se renunţă la ea
  • - poate cauza sau înrăutăţi boala psihică
  • - slăbeşte performanţa fizică şi mintală
  • - deranjează somnul
  • - poate influenţa riscul altor boli care în schimb exercită efectele lobului frontal prin stres fizic şi mintal
  • - poate exercita efectele influenţează dimensiunile spirituale şi sociale ale caracterului nostru
  • - poate cauza toxicitate, şi chiar moartea
Nu este nici o surpriză că cafeina deranjează somnul. Cafeina consumată cu o oră înainte de culcare în face să adormim mai greu, scade timpul total de somn şi înrăutăţeşte în mod semnificativ calitatea somnului. 62 în mod special, cafeina diminuează cele mai adânci şi reconfortante etape ale somnului (etapa 3 şi 4). Probabil, mai surprinzător este faptul că o cantitate excesivă de cafeină poate cauza probleme grave ale creierului, incluzând şi atacul de apoplexie. 63 Există şi descrieri ale morţii umane cauzate de cofeină. 64

Ar fi o delăsare din partea mea dacă nu aş aminti faptul că cafeina are o mulţime de efecte care pot afecta în mod indirect funcţionarea lobului frontal. Prin provocarea de boală şi stres atât fizic cât şi psihic datorită acelor stări, lobul frontal poate suferi în continuare sub conducerea tristă a cafeinei. Unele din celelalte urmări ale folosirii cafeinei se află în fig. 17. 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72

alte probleme posibile cu cafeina
  • - cafeina poate fi un carcinogen, contribuind la dezvoltarea formelor de cancer la rinichii, piept, colon, ovare şi vezică.
  • - Creşte riscul greutăţii la naştere a copiilor născuţi de mame care consumă cafeină
  • - Ridică nivelul presiunii arteriale cu 3-5 mm Hg.
  • - Poate cauza palpitaţii şi ritmuri ale bătăilor inimii mult mai periculoase
  • - Stimulează producere în exces a acidului din stomac şi refluxul gastroesofagial care este o cauză a arsurilor grave de stomac (atât cafeaua cu cafeină cât şi cea decafeinizată)
  • - Poate duce la creşterea sindromului premenstrual (SPM)
Deşi unele din aceste efecte sunt contoversate (unele studii au găsit că au legătură cu cafeina, altele nu), trebuie să ne întrebăm dacă merită să ne încercăm norocul cu cafeina când am descoperit deja atât de multe alte probleme ale ei.

Un alt efect important al cafeinei asupra lobului frontal se raportează la dimensiunea noastră spirituală. Acesta a fost scos în evidenţă de Ellen White cu mulţi ani în urmă. Ea explica faptul că stimularea de către cafeină a creierului poate face ca limba să se “sloboade” la discuţie, aşa cum se explică în fig. 18. 73


Cafeina şi bârfa

“Când aceşti consumatori de ceai şi cafea se întâlnesc pentru distracţie, efectele obiceiului lor periculos sunt evidente. Toţi se servesc liberi din băuturile lor favorite şi, pe măsură ce se simt influenţele stimulatoare, limbile lor se slobod, şi ei încep lucrarea rea a vorbirii împotriva altora. Cuvintele lor nu sunt puţine şi nici bine alese.”

O definiţie a bârfei este împărtăşirea informaţiilor particulare cu cineva care nu are nici o legătură cu problema respectivă sau cu soluţia ei. Istoric, orele de ceai ale doamnelor au fost privite ca un loc al bârfei. Observai totuşi, că nu este menţionat genul. Afirmaţia se poate aplica şi la adunările bărbaţilor sau mixte dacă se consumă “băuturile potrivite.” White vrea să spună că una din principalele cauze ale bârfei poate fi tipul de băutură care este servită la întrunirile sociale. O înţelegerea efectelor cafeinei asupra lobului frontal arată că preocuparea ei este întemeiată.


Slăbirea lobului frontal prin nicotină

Am consacrat un capitol întreg (capitolul 16, “Să mori pentru o ţigară? Renunţă la obicei şi vei trăi”) viciului nicotinei. Este suficient să spunem că nicotina are efecte stimulatorii asupra sistemului nervos asemănător cu cafeina şi de aceea ar trebui evitată. În mod ironic, calitatea somnului, performanţa, şi chiar şi controlul stresului toate suferă când se fumează. De exemplu, fumătorii sunt mai puţin capabili să îndeplinească sarcini mentale complexe decât nefumătorii. 74 Spun că acest lucru este ironic pentru că mulţi fumători cred că calităţile mentale sunt îmbunătăţite prin fumat. Problema este că atunci când ei renunţă, aceste probleme se înrăutăţesc la început, înainte de a se îmbunătăţi. Imediat după ce unii devin nefumători, ei cred în mod greşit că fumatul îi ajuta în aceste sfere, şi aşa se întorc la ţigările lor după câteva zile de abstinenţă.

În plus faţă de efectele mentale pe termen scurt, fumatul scade mult activitatea creierului. Comparativ cu nefumătorii, fumătorii prezintă un risc de două ori mai mare faţă de demenţă (pierderea permanentă, semnificativă a inteligenţei). 

Un alt efect al nicotinei, care merită amintit, se raportează la efectele prenatale. Nicotina folosită de o femeie însărcinată slăbeşte funcţionarea creierului copilului ei, poate pentru viaţă. Cercetările dau pe faţă deficite mentale la copiii fumătorilor care pot fi explicate numai prin efectele nicotinei. Un studiu a făcut o comparaţie a funcţionării mentale între copiii de trei ani ai unor mame care au fumat pe tot parcursul gravidităţii cu copiii acelora care au renunţat la fumat în timpul gravidităţii. Copiii acelora care au renunţat la fumat s-au dovedit a fi în mod semnificativ mai buni. 76

SECIUNEA III

Efectele dietei şi a nutriţiei asupra funcţionării lobului frontal

Până acum am văzut efectele dăunătoare asupra lobului frontal ale drogurilor, alcoolului, nicotinei şi cafeinei. Unii din aceşti factori îşi exercită efectul principal şi secundar asupra lobului frontal. Pe de altă parte, majoritatea lucrurilor care sporesc funcţionarea lobului frontal au în general un efect binefăcător asupra întregului creier. Un exemplu clasic în această privinţă este nutriţia. Cu cât învăţăm mai multe despre nutriţie, cu atât mai mult ne dăm seama care este nutriţia optimă care este vitală pentru performanţa superioară a creierului . Vom vedea că alegerile noastre în ceea ce priveşte dieta pot spori sau slăbi performanţa creierului.

Sporirea funcţionării creierului prin alăptare, grăsimi polinesaturate şi vitamine

Alegerile noastre în dietă nu ne aparţin. Acelora, care au fost destul de norocoşi să aibă mame care au ales să-i alăpteze, le-a fost lăsată o preţioasă moştenire de lob frontal. Cercetările artă că acei copii care sunt alăptaţi la piept au o ascuţime a minţii care va dura ani de zile sau chiar o viaţă întreagă. Nu se cunosc toate motivele pentru avantajul laptelui de mamă. Totuşi, un factor pare a fi grăsimea conţinută de laptele de mamă. Dr. Yokota din Japonia a arătat că puii nou născuţi de şobolan au nevoie de o cantitate corespunzătoare de grăsimi omega 3 în dieta lor. Fără acele grăsimi învăţarea este compromisă. Alte echipe de cercetare internaţionale cum ar fi Bourre şi colegii săi francezi au făcut descoperiri asemănătoare în teste pe animale. Toate au arătat că nevoia imperioasă de grăsimile omega 3 în dezvoltarea creierului mamiferelor. În cercurile de cercetare se recunoaşte faptul că reţeta tradiţională pentru bebeluşi conferă o cantitate sub nivelul standard de grăsimi omega 3 în comparaţie cu laptele de mamă. Suplimentând dieta copilului cu hrană, alta decât reţeta nu se poate completa deficitul de omega 3. Un grup de cercetători au ajuns la o concluzie extraordinară: „S-a concluzionat că este realmente imposibil să se suplimenteze reţeta de dietă pentru bebeluşi cu hrana pe care o avem la dispoziţie acum.”

Superioritatea hrănirii prin alăptare este importantă în mod deosebit pentru viitorii părinţi. Totuşi tipul potrivit de grăsime pare să fie necesar pentru învăţarea pe termen scurt la adulţi. Dr. Coscina şi colegii lui au descoperit aceasta în urmă cu zece ani. Ei au hrănit două grupe de şobolani adulţi cu o hrană care avea aceeaşi cantitate de grăsime. Totuşi, grăsimea provenea din surse diferite. După doar trei săptămâni, şobolani cărora li s-a dat o hrană bazată pe o cantitate moderată de grăsimi vegetale (20% ulei de soia polisaturat) au manifestat capacităţi îmbunătăţite de învăţare comparativ cu cei hrăniţi cu o dietă bazată pe 20% de grăsimi saturate (untură). Autori au văzut în aceasta o dovadă solidă a faptului că „variaţiile pe termen scurt în calitatea grăsimii din hrană pot îmbunătăţi învăţarea la mamifere.” Cercetătorii israelieni au aflat şi ei că animalele care foloseau o hrană care oferă o cantitate suficientă de grăsimi vegetale cum ar fi acid linolenic alfa iar acidul linolenic poate îmbunătăţi memoria şi ajuta creierul să suporte durerea mai bine.

Dr. Bernell Baldwin a sugerat o explicaţie a faptului pentru care un tip de grăsime are un efect diferit. Grăsimile saturate care se găsesc în produsele de origine animală pot îngreuna comunicare la nivelul creierului. Ipoteza lui este aceea că membranele unde are loc comunicarea creierului (numită sinapsă) sunt făcute mai rigide printr-o dietă bogată în grăsimi saturate; în timp ce grăsimile nesaturate din zarzavaturi, seminţe şi nuci produc membrane mult mai flexibile care promovează comunicări la nivelul creierului mult mai eficiente. 85 Unele din cele mai recente cercetări au continuat să demonstreze efectele vătămătoare ale grăsimii saturate asupra performanţei creierului, dar nu au găsit nici o dovadă care să arate că responsabile sunt astfel de schimbări de la nivelul membranei. 86 O altă posibilitate este aceea că unele din grăsimile nesaturate au în realitate efecte benefice care ar putea fi estompate de rudele lor saturate. Dacă aceasta este adevărat, grăsimile nesaturate cum ar fi grăsimile omega 3 pot fi foarte importante şi pentru învăţarea la adulţi. Din fericire pentru adulţi, există şi alte surse pentru aceste grăsimi de calitate superioară pe lângă laptele de mamă. Capitolul 5, “Adevărul despre peşte,” studiază o categorie unică de grăsimi numită grăsimi omega 3, şi enumără o serie întreagă de surse vegetariene ale acestor substanţe nutritive.

Ingerarea grăsimilor polinesaturate nu este singura soluţie pentru funcţionarea optimă a creierului. Raţia corespunzătoare de vitamine şi minerale par să fie şi ea esenţială pentru performanţa creierului uman. Unele din microsubstanţele nutritive care joacă un rol în îmbunătăţirea activităţii creierului nostru include tiamina, riboflavin, niacina, B6, B12, acidul folic şi vitaminele antioxidante A, C şi E şi fierul. 87,88,89 Lista în creştere de astfel de substanţe nutritive este în favoarea unei diete bine echilibrate care este bogată într-un palmares larg de astfel de componente.

Lecţii de la carbohidraţi

Alte părţi ale corpului pot folosi grăsimea, sau carbohidraţii ca energie, dar nu creierul.Creierul foloseşte glucoza, un carbohidrat simplu, aproape în exclusivitate ca sursă pentru energie. 90 aparent, ca urmare a metabolismului foarte rapid al creierului, aceasta depinde de alimentarea la minut cu acest carbohidrat simplu. Aceasta poate fi apreciat mai uşor dacă veţi înţelege că creierul are o rată a metabolismului de 7,5 ori mai mare decât cea a mediei ţesutului. 91 deşi reprezintă doar 2% din masa corpului, creierul justifică 15 la sută din totalul metabolismului nostru.

Totuşi, creierul nu are mult loc la dispoziţie să depoziteze substanţele nutritive – saţiul este limitat de craniu. Celulele creierului pot fi alimentate doar două minute cu glucoză – şi aceasta este sub formă de glicogen – forma de depozitare a zahărului. În felul acesta, pentru o performanţă de frunte, lobul frontal solicită sânge cu un nivel stabil şi corespunzător de glucoză. În capitolul despre zahăr şi diabet (Capitolul 8), am evidenţiat felul în care o dietă care conţine multă hrană prelucrată poate face ca glicemia sângelui să crească repede, şi apoi să scadă sub normal. Astfel de tipuri de hrană se găseşte din abundenţă la aparatele de snack şi rafturile cu dulciuri. Cel mai bine ar fi ca ele să fie excluse din dieta noastră. Ar fi bine să mâncăm din belşug o varietate nutritivă de carbohidraţi complecşi ca cei care se găsesc în cartofi, orez, pâine integrală şi cereale. Zaharozele simple sunt şi ele carbohidraţi, dar este important să înţelegem deosebirea dintre zaharozele simple din snack foods şi acele găsite în fructele naturale care ne vin împachetate într-o bogăţie de fibre.

Cu ană în urmă când oamenii de ştiinţă au descoperit pentru prima dată că creierul funcţionează cel mai bine cu combustibil de carbohidraţi, unii au început să numească bomboanele “hrana creierului.” Până la urmă am învăţat că, pentru o performanţă susţinută,zahărul rafinat nu era de loc hrana creierului; era chiar opusul, aşa cum se afirmă în fig. 19.

Un studiu făcut pe 46 de băieţi de trei ani a fost în mod special revelator. 92 Băieţii a căror dietă conţinea doar puţin zahăr au avut perioade superioare de atenţie şi răspunsuri mai exacte decât cei care consumau mult zahăr. Diferenţele nu pot fi explicate prin CI (coeficient de inteligenţă) sau prin statutul social al părinţilor şi cel educaţional. Când au fost testaţi, băieţii cu o dietă săracă în zahăr rafinat au realizat echivalentul unei note cu un punct mai mare la şcoală. Acest studiu provocator vrea să spună că o dietă mai bună va ajuta la transformarea unui elev de 8-9 într-unul de 10.


 ZAHĂRUL ŞI LOBUL FRONTAL

S-a demonstrat că o cantitate mare de zahăr în dietă slăbeşte funcţionarea lobului frontal la copiii de vârstă şcolară.

Dacă zahărul este un carbohidrat iar carbohidratul este combustibilul preferat al lobului frontal, atunci cum poate o dietă bogată în zahăr să slăbească funcţionarea creierului? Să vă dau cea mai bună explicaţie pe care am găsit-o pentru acest paradox aparent. Corpurile noastre au fost create să mănânce hrana cum ar fi fructele şi seminţele într-o stare naturală, neprelucrată. Aceste produse ne ajută să menţinem glicemia sângelui la un nivel oarecum constant. Totuşi, atunci când în sistemul digestiv pătrund produse care conţin zahăr rafinat, glicemia sângelui urcă în mod dramatic iar corpul reacţionează ca şi cum tocmai ar fi fost expus la un mare volum de hrană naturală. Ca răspuns, pancreasul produce o mare cantitate de insulină. Spre deosebire de hrana naturală din plante, produsele bogate în zahăr rafinat tind să fie absorbite repede. Urmarea este că creştere rapidă a glicemiei sângelui este de scurtă durată. Cu insulina încă acolo şi fără altă cantitate de zahăr care să intre în tubul digestiv, nivelul glicemiei sângelui se poate prăbuşi. Nu este neobişnuit ca glicemia sângelui să coboare sub nivelul la care era înainte de a se ingera hrana cu zahăr. Dacă nivelul glicemiei sângelui unei persoane scade destul de mult, funcţionarea lobului frontal poate suferi datorită alimentării necorespunzătoare cu combustibil.

Pentru a înrăutăţi situaţia probabil cel mai obişnuit răspuns faţă de hipoglicemie este de a mânca altceva dulce. Deşi aceasta va ridica din nou nivelul glicemiei într-un ritm rapid, cercetările demonstrează că creierului îi ia alte 45 până la 75 de minute să recâştige funcţionarea intelectuală normală după ce glicemia din sânge se întoarce la normal. 93,94 învăţătura pe care o iau din acest studiu este aceea că adulţii cât şi copiii de vârstă şcolară au nevoie să facă alegeri în dietă corecte dacă doresc să funcţioneze la maximum eficienţei lor intelectuale. Fiecare zi ar trebui să înceapă cu un mic dejun de o înaltă calitate care să includă o varietate echilibrată de surse nutriţionale din plante. Eu prefer o varietate de fructe şi cereale integrale împreună cu câteva nuci. Aceste produse tind să menţină glicemia sângelui la nivelul adecvat / potrivit de-a lungul întregii dimineţi fără a fi nevoie de nici o gustare (snack). Explic mai pe deplin importanţa micului dejun hrănitor în capitoul 1, “Principii pentru o sănătate excelentă.”

O cantitate bogată de fructe, zarzavaturi şi cereale furnizează cea mai bună alimentaţie pentru lobul frontal. Toate aceste mâncăruri conţin o cantitate sănătoasă de carbohidraţi. Pe de altă parte, în esenţă nici un fel de carne nu conţine carbohidraţi. Dacă vă uitaţi la tabelele cu alimente, veţi vedea o chestiune care se repetă mereu – fie că este carne roşie, peşte sau pui – toate prezintă un mare zero (sau foarte aproape de această cifră) în ceea ce priveşte carbohidraţii. 95 În general, aceste alimente sunt bogate în grăsimi şi proteine, dar sărace în carbohidraţi, care poate fi unul din motivele pentru care carnea pare să fie asociată cu slăbirea fină a lobului frontal.

Totuşi, în toate aceste informaţii există o mare ironie. Deoarece creierul este foarte adaptabil şi se obişnuieşte stilului de viaţă pe care îl aveţi, chiar şi schimbările sănătoase pot cauza un declin de scurtă durată în eficienţa creierului înainte de a avea loc o îmbunătăţire. Este analog cu ceea ce cauzează nicotina atunci când se renunţă la ea, lucru pe care îl descriu în capitolul 16. În ciuda efectelor vătămătoare ale nicotinei asupra creierului, când o persoană renunţă la fumat, calitatea somnului şi agilitatea mentală tind să se înrăutăţească înainte de a progresa. Acelaşi lucru este adevărat poate şi în cazul dietei. Cercetările sugerează că atunci când oameni cresc mult ingerarea de grăsime sau chiar carbohidraţi, performanţa mentală poate suferi pe termen scurt. Cu toate acestea, continuarea stilului de viaţă mai bun poate aduce beneficiile aşteptate în timp. Învăţătura este: indiferent cât de greu ar putea fi pe termen scurt, trebuie să dezvoltaţi obiceiuri noi de sănătate şi rămâneţi-i devotat. 96

Transmiţătorii falşi din mâncărurile consistente pun în încurcătură celulele creierului

Alte substanţe din dietă pot avea un efect dăunător asupra lobului frontal. Una din ele este substanţa numită tiramină. Tiramina se găseşte din abundenţă în brânzeturi, vinuri şi alte alimente consistente. 97 Fără îndoială, slăbirea lobului frontal de către tiramină este, într-o oarecare măsură, urmarea stimulării ei a sistemului hormonal de stres al corpului. Când acest agent este ingerat, terminaţiile nervoase simpatetice sunt stimulate să emane o substanţă numită norepinefrină, care este substanţa primară care declanşează răspunsul corpului la stres. 98 Stresul duce bineînţeles la creşterea alertei; totuşi, de multe ori, interferează cu procesul de controlul fin al gândirii, necesare pentru învăţare, gândirea analitică şi creativă şi amintirea optimă. Aceasta nu-i surprinde pe cei care nu au uitat de performanţele mai slabe la testele de la şcoală datorită stresului cauzat de examen. Dr. Guyton scoate în evidenţă faptul că, de fapt, sistemul hormonal de stres poate scădea fluxul sângelui către creier. 99aceasta poate furniza o explicaţie pentru diminuarea performanţei creierului când se află sub o tensiune reală sau într-o starea semănătoare tensiunii cauzată de ingestia de tiramină.

Din cauza capacităţii tiraminei de a stimula schimburile chimice de la nivelul nervilor (specifice emanării de norepinefrinei), a fost ridicat un neurotransmiţător fals. Implicit, tiramina poate fi privită ca un agent care, la nivel celular, pune în încurcătură celulele creierului. 100,101,102 Ea acţionează ca un mesager chimic al creierului sau neurotransmiţător; totuşi, aceasta este cauza hranei pe care o mâncăm mai degrabă decât a comunicaţiilor iniţiate de celulele creierului. Cu alte cuvinte, stimularea realizată de tiramină asupra celulelor creierului pretinde că poartă un mesaj când în realitate nu există nici unul de purtat. Acest alt mod de conceptualizare a slăbirii lobului frontal prin tiramină este ca un rezultat al confuziei mentale cauzată de comunicarea falsă.

O altă substanţă asemănătoare care cauzează probleme de transmisie la nivelul creierului este triptamina. Ca şi tiamina, ea este clasată ca o “amină biogenă.” Tripamina este cunoscută pentru efectele ei halucinogene. 103 În mod interesant, hrana care conţine triptamină adesea conţine şi tiramină. Exemple de hrană cu concentraţii raportate din aceste elemente destabilizatoare ale minţii include brânza, 104 peştele, 105 şi cârnaţii (salamul). 106,107 De asemenea, alterarea grabnică a cărnii de pasăre produce aceşti compuşi pentru că un procent ridicat de bacterii care contaminează păsările de casă are capacitatea de a descompune ţesutul păsărilor în aceste substanţa toxice. 108 Chestiunea alterării produselor animale şi relaţia acesteia cu substanţele halucinogene nu ar trebui privită cu uşurinţă. Cercetările indică faptul că alterări serioase pot avea loc chiar şi la temperaturi normale de frigider. Un raport despre peşte a găsit că alterarea a avut loc în timpul îngheţării /păstrării la frigider şi a produs o altă amină biogenă numită trimetilamină. 109 (În paranteză fie spus, trimetilamina se găseşte şi în alte produse marine şi tinde să producă substanţe cancerigene. 110)

Triptamina poate juca un rol şi în apariţia cancerului. Acest compus când este combinat cu alcool (şi în prezenţa microbului stomacal, Helicobacter pylori) poate da naştere la elemente din familia harman – o clasă de substanţe care au proprietăţi cunoscute producătoare de cancer, cât şi efecte asupra minţii.  O informaţie suplimentară despre compuşii harman este aceea că ei se găsesc în băuturile alcoolice cum ar fi berea sau vinul.  Unele din efectele halucinogene ale alcoolului cât şi unele din riscurile de cancer ale alcoolului pot fi legate în parte de harman. Aceleaşi substanţe harman pot juca un rol şi în perpetuarea dorinţei după alcool. 1

Care este semnificaţia practică a acestor informaţii despre aminele biogene şi efectele lor destabilizatoare asupra minţii? Există multe aplicaţii potrivite. Să menţionez pe scurt două dintre ele. Mai întâi, ar putea exista o relaţie între aminele biogene cum ar fi triptamina şi tiramina şi o grămadă de stări comportamentale blânde. De exemplu, aceşti compuşi pot fi unul din mulţii factori care influenţează hiperactivitatea la copii. 117 Apoi, coşmarurile pot fi de fapt o problemă obişnuită a consumului de alimente bogate în triptamină şi tiramină, seara. (Atenţie: iubitorii de pizza seara târziu).grija faţă de aceste alimente ne pot ajuta să înţelegem mai bine de ce Ellen White a scris că “brânza nu ar trebui niciodată introdusă în stomac.” 118

Acidul arachidonic şi moleculele mari din carne slăbesc funcţionarea lobului frontal

O altă substanţă chimică din mâncare care duce la probleme ale creierului este acidul arachidonic. Acest compus ia parte la producerea şi stocarea acetilcolinei, importantul neurotransmiţător menţionat mai devreme care este foarte mult implicat în funcţionarea lobului frontal. Vă amintiţi că o scăderea a acetilcolinei din sânge este asociată cu slăbirea funcţionării mentale.  Astfel, efectul acidului arachidonic este micşorarea abilităţii lobului frontal de a funcţiona eficient. Una din cele mai obişnuite surse de acid arachidonic este carnea. De fapt, acidul arachidonic se găseşte aproape exclusiv în produsele de origine animală. 1

O altă problemă a cărnii este efectul ei advers asupra cerierului. Oamenii de ştiinţă ruşi au aflat că o singură masă de carne poate duce la creşterea unui anumit hormon de stres numit 17-hidroxicorticosteroid (17-HCS). Baldwin sugerează că s-ar putea ca substanţele de felul acesta, datorită mărimii lor mari, să nu stimuleze toate zonele creierului la fel. 123 Porţiunile superioare ale creierului sunt protejate de ceva numit “bariera sângelui creierului” care pare a fi neprenetrabil de substanţele ca 17-HCS. Pe de altă parte, aceste molecule atât de mari provocatoare de stres sunt capabile să stimuleze porţiunile inferioare ale creierului unde nu există o astfel de barieră, cum ar fi glanda pituitară unde se produc mulţi hormoni. Toate acestea sunt foarte importante pentru că aceste zone inferioare ale creierului sunt locul unde se află facultăţile noastre mai mult animalice şi mai puţin raţionale. Cu alte cuvinte, consumarea de carne poate avea un efect stimulator datorită compuşilor ca 17-HCS, dar stimularea poate dezechilibra gândirea raţională în favoarea unor comportamente mai impulsive. Ellen White a scris cuvinte de precauţie despre efectele dăunătoare ale consumului de carne asupra activităţii intelectuale. Ele sunt citate în fig. 20. 124

 MINTEA ŞI INTELIGENŢA

“…Consumul mare de carne va reduce activitatea intelectuală. Studenţii ar realiza mult mai mult prin studiile lor dacă nu ar gusta niciodată carne. Când partea animalică din natura umană este întărită prin consumul de carne, puterea intelectuală se reduce proporţional.”

De fapt beneficiile atât fizice cât şi mentale sunt urmarea consumului alimentelor bune. Ellen White a făcut recomandări pentru o astfel de dietă aşa cum se afirmă în figura 21. 125

Vedem că Ellen White avea cunoştinţe importante şi o înţelegere a efectului stilului de viaţă asupra funcţionării creierului. În capitolele anterioare am văzut perspicacitatea ei în multe alte domenii ale sănătăţii şi bolii omului. Cum este posibil acest lucru în lumina erei trecute în care a scris, din anii 1860 până în 1915, cu mult înainte de explozia de informaţii ştiinţifice medicale pe care o avem astăzi? Lărgimea şi validarea mustrărilor ei, şi dovada mijloacelor prin care le-a primit, sunt cercetate în Anexa X.

PCB împiedică dezvoltarea creierului

O dietă vegetariană pentru o femeie însărcinată poate folosi la dezvoltarea creierului la făt. Aşa cum am descris în capitolul despre peşte (cap. 5), preocupările faţă de toxinele din alimentele noastre – în special în produsele animale – sunt tot mai mari. Într-un exemplu foarte publicizat, s-a stabilit că femeile care au mâncat peşte din lacul Michigan (Lake Michigan fish) erau mai expuse faţă de bifenil policlorinat (PCB) şi contaminări asemănătoare. În timpul alimentării, cercetătorii au evaluat expunerea faţă de PCB la nou născuţi prin măsurarea cantităţii de aceste substanţe în sângele cordonului ombilical. Când copiilor expuşi li s-au testat creierul patru ani mai târziu, investigatorii au descoperit că copiii cu niveluri de PCB mai ridicate sufereau de slăbire a creierului incluzând înţelegerea scăzută a unui material citit, durată de atenţie redusă şi o memorie mai slabă. 126

O dietă spartană poate îmbunătăţi performanţa creierului

Timp de mulţi ani cercetătorii au ştiut că animalele trăiesc mai mult dacă sunt lipsite de calorii (adică, dacă li se dă mai puţin să mănânce decât ar alege în mod normal). 127 O echipă americană de studiu sub conducerea lui Dr. L. W. Means au adus noi dovezi pentru beneficiile unei diete mai spartane. Means şi colegii lui, prin măsurare directă, a dovedit că pentru o dietă săracă în calorii există o performanţă îmbunătăţită a creierului. 128 Mai mult de cât atât, cercetările lor au demonstrat că animalele au primit aceste beneficii la nivelul creierului chiar şi dacă nu au început o astfel de dietă strictă până la vârsta mijlocie.

Acesta nu este un studiu izolat. Cercetătorii din Italia au demonstrat mai întâi ceea ce era evident: şobolanii care aveau o dietă normală îşi pierdeau din puterea mentală pe măsură ce înaintau în vârstă. Totuşi, investigatorii au continuat să descopere că şobolanii mai în vârstă care avuseseră o dietă săracă în calorii de la naştere au avut abilităţi mentale la fel de bune ca cei mai tineri dintre ei.

Performanţa creierului nostru astăzi poate fi afectată de numărul de calorii pe care le-am consumat în urmă cu 15 ani. 99 de subiecţi n vârstă de 75 de ani sau mai mult au fost testaţi în California pentru performanţa mentală prin Mini-Mental State Examination. Acei care consumai mai multe calorii în 1976 au avut rezultate mai slabe la test în 1991. Acest studiu arată că un consum mai ridicat de calorii la vârsta mijlocie accelerează declinul funcţionării mentale odată cu vârsta. 129


 DIETA SUPERIOARĂ

- “Cerealele, fructele, nucile şi zarzavaturile constituie dieta aleasă pentru noi de Creator.

- Aceste alimente, pregătite în cel mai simplu şi natural mod, sunt cele mai sănătoase şi hrănitoare.

- Ele transmit o forţă, o putere dea răbda şi o vigoare a intelectului care nu sunt oferite de o dietă mai bogată sau stimulatoare.”


Aceste studii arată că mâncarea peste măsură (numită şi “mâncarea necumpătată”) poate slăbi întregul creier. Se aşteaptă ca acest declin mental global să compromită şi lobul frontal. Cu zeci de ani în urmă, E. G. White a explicat efectele dăunătoare pe care le au astfel de practici asupra creierului. Afirmaţiile ei se găsesc în fig. 22. 130


 NECUMPĂTAREA ŞI CREIERUL

“Nu este nevoie să beţi băuturi alcoolice pentru a fi necumpătaţi.

Păcatul mâncării necumpătate, mâncării prea des, prea mult şi a alimentelor consistente şi nesănătoase:

- distruge activitatea sănătoasă a organelor digestive

- afectează creierul şi perverteşte judecata

- împiedică gândirea şi acţionarea raţională, calmă şi sănătoasă.

Aceasta este o sursă bogata de încercări în biserică.”

De obicei necumpătarea este asocită cu consumul de băuturi alcoolice, iar pericolele sunt bine cunoscute. În acest capitol am văzut celelalte pericole ale necumpătării în mâncare, şi impactule ei serios asupra lobului frontal. Deşi autorul acestei afirmaţii, Ellen White, a scris mult despre sănătate, preocuparea ei de căpătâi a fost chestiunile teologice şi spirituale, ala cum se arată în afirmaţia finală: “Aceasta este o sursă bogată de încercări în biserică.” Cauza principală a certei, chiar şi la întrunirile de administraţie ale bisericii, s-a putea să nu se datoreze unei chestiuni de suprafaţă, ci alimentaţie consumate înainte, făcând imposibil ca problema să fie văzută clar şi raţional. Dacă cumpătarea se aplică luptelor pentru administrarea bisericii, nu se aplică şi pentru întrunirile de afaceri, relaţiile de familie şi viaţă în general?

O altă afirmaţie de acelaşi autor se potriveşte foarte bine cu informaţia din acest capitol: “Puţini … îşi dau seama cât de mult are de a face obiceiurile lor în dietă cu sănătatea lor…” 131 Când s-a scris aceasta în 1865, exista doar o mică înţelegere a corelaţiei dintre dietă şi sănătate. Astăzi, scrierile ştiinţifice sunt pline de studii care arată clar urmările nutriţiei şi a stilului de viaţă asupra sănătăţii noastre, la multe dintre care s-a făcut referire în această carte. Afirmaţia completă spune: “Puţini … îşi dau seama cât de mult are de a face obiceiurile lor în dietă cu sănătatea lor, cu caracterul lor şi utilitatea lor în lumea aceasta şi cu destinul lor veşnic.” 132 Este un gând solemn şi unul la care să luam serios aminte – că ceea ce introducem în corpul nostru afectează partea creierului unde se află spiritualitatea, moralitatea şi voinţa. Aceasta subliniază importanţa trăirii şi practicării celui mai sănătos stil de viaţă posibil. Avem nevoie de tot lobul frontal care ne-a fost dat şi avem nevoie să funcţioneze la nivelul lui optim.
Este încurajator să ne gândim la efectul unui lob frontal hrănit corespunzător asupra unei vieţi potenţial mai pline şi mai bogate. Nu este nevoie să fim o parte a statisticilor asupra sănătăţii mentale; mai degrabă, acolo se află ocazia de a întreţine o calitate înaltă a vieţii, cu longevitatea ca bonus. Nutriţia şi stilul de viaţă merită cele mai serioase eforturi ale noastre. Rezultatele vor fi simţite zi de zi şi an de an

Sursa.http://sanatatesiviata.blogspot.ro/2010/02/lobul-frontal-coroana-creierului.html

Crearea siluetei ideale prin tehnica de influentare a subconstientului

Tratamentul obezitatii depinde de o apreciere       corecta a faptului ca aceasta este o problema de nutritie si cauza ei este un aport ex...